Rugãciunea trebuie sã cearã virtuţi, nu întâmplãri, evenimente, nu ceva care sã fenteze cursul evenimentelor. ‘Puterea’ pe care o cer creştinii nu e resemnarea, ci virtutea; creştinii ar trebui sã se roage nu pentru evenimente, ci pentru virtuţi. Iar o virtute nu e o stihie, nici, în principal, o trãire, ci un set de înţelegeri şi acţiuni. A fi resemnat nu înseamnã a fi puternic; de unde, aversiunea faţã de virtutea mohorâtã a creştinilor, restrictivã şi obtuzã. Rãspunsul, generic, nediferenţiat, al Lui Dumnezeu, sunt virtuţile, nu evenimentele. E puterea de a înţelege şi de a face. Dumnezeu nu mãsluieşte cãrţile, nu schimbã regulile în timpul meciului.
Metafizicul e cotidianul, mundanul.