Metalul gotic trãieşte din recuzita poescã, iar aceasta nu e şi lovecraftianã, fiindcã existã un sentiment poesc, însã nu şi unul lovecraftian.

Aprecierea asupra unui subiect—eveniment, roman, etc.. Tratarea concisã, inteligentã şi relevantã, definitorie, dezobturatã.

Retuşurile precedentului playlist—ajustãrile, retuşurile.

A gândi muzica în termeni empirici—de albume, de bucurie datã, de realizãri. În termenii experienţei. Ai testatului. Ceea ce face faţã, etc..

Pânã acum, Horguelin are câteva adnotãri la Perec—şi chiar un articol, despre unul din romanele de tinereţe ale acestuia; însã nimic prea important sau semnificativ despre Roussel sau Mandiargues. Oricum, Perec conteazã ca singurul dintre autorii tutelari despre care Horguelin a scris ceva mai de seamã, ceva semnificativ; nu şi despre ceilalţi doi (toţi trei sunt francezi).
Gândul de a face la fel pentru Clavell—sau vreun autor de tehnothrilleruri; listele americanilor ar fi utile.

A scrie mai ales despre experienţa afectivã a muzicii—rezumarea unei experienţe, muzica drept experienţã afectivã intensã; e ceva ce nu poate fi trişat. Lapidaritatea, şi intensitatea, autenticul experienţei.

De Quincey a scris despre cãrţi, experienţa cãlãtoriilor şi peisaje (‘tablete turistice’), muzicã —în racursiuri afective.

Bunicã—mea era o aiuritã simpaticã, nu avea trãsãtura foarte dezagreabilã a maladivului.

Vin./ sb.—fumat: 12 ¼--5 ¾.

Ca Horguelin—despre albume Helmet, Danzig, Budgie.

Important, decisiv e substratul, nedeteriorabilul.

Arhiep. Williams ilustreazã creştinismul apusean postmodern şi autocritic. Slavofilia, rusofilia lui, timpurie, e inteligibilã—ca insular, gândeşte în termeni de creştinãtate latinã şi nelatinã. De aceea, propunerea modelului unei creştinãtãţi europene nelatine filoelene nu îi apare ca artificialã, ci oportunã pentru insulari.

Şi inteligenţei îi poate plãcea viaţa.

Oamenii înşealã, însã arta—nu; te poţi înşela şi cu oamenii, şi cu arta, însã arta însãşi, ca formã dinamicã inteligibilã, nu înşealã. Te poţi înşela în privinţa artei—e altceva.

Nyman face o impresie neplãcutã, de imbecil crispat, mohorât şi vanitos; ins anost şi tern, care se crede ‘controversat’. Gustã muzica simfonicã mexicanã—Chavez, şi nu numai …. Însã alegerile lui sunt Mahler şi ‘Shandy’.

Sb.—fumat: 2—11 ½ (8 ½--11 ½ seara: 11 ţigãri).

Exasperat de banalitate.

A crede în roman drept creaţie, mai degrabã decât reportaj sau tabletã.

Existã atâtea vieţi distruse prin cauze intrinseci, prin programare proastã, defectuoasã. Lumea nu e o ipotezã leibnizianã.

Etosul durerii, al durerii incurabile.

Dum.—fumat, de la 11 ¾ (mai aveam 6 ţigãri din ajun); ieri, al doilea pachet de ţigãri—de la 11 ¾ (14 ţigãri: 11 ¾ seara—2 ¾). Ieri searã, sb., a patra oarã deprimat, înfuriat şi descurajat de o conversaţie telefonicã—aceste discuţii telefonice zadarnice mã scot din minţi, mã exaspereazã şi, mai ales, deprimã—iar pânã acum, a fost câte una pe s., ‘conversaţia tel. sãptãmânalã demoralizantã, deprimantã’, e ca o raţie, însã ceea ce a urmat, la 5 ½ ore, adicã împiedicarea, penibilã, de cablurile lãsate vraişte, m—a deprimat şi mai mult, m—a—şi numai gândul ‘solicitãrilor noului’—‘gata pentru nou’—mã mai redreseazã, însã noul nu e ceva prea frecvent (ieri searã, hotãrârea de a trece ‘de la 4, la 6’—nu douã, ci patru postãri, iun.—nov.); la 2 ¾ dim., dupã fumat, grizat, m—am împiedicat de firele lãsate alandala.
În viaţa mea ternã, apatia şi letargia au covârşit curiozitatea experimentatorului lucid—de care mã prevalam acum 16 ani. Apatia, capitularea letargicului aerian—sau letargia defetistului apatic.

Kitsch—ul parnasian, sau decadent, sau cãlinescian.
Flaubertienii genului—calofilii anilor ’70.

‘Ritmul ternar’, devenit reflex—vrea sã spunã cã întrebuinţarea repetatã l—a fãcut sã devinã reflex, ceva reflex, ceva la care recurge în mod reflex.

Decizia de vin. (noul, cursul, cititul).

Boturile le sunt ferecate de ipocrizie (râsul, la holbãrile acuzatoare).

Reprezentarea greşitã despre catolicismul progresist e cã acesta existã ca sã îi joace feste Vaticanului—când, de fapt, e vorba despre oameni care vor sã—şi vadã de ale lor. Biserica are o ierarhie—nu e o ierarhie. Esenţa ei nu e ierarhizarea.

Ca şi poetul asiatic—n—am dansat niciodatã metal industrial (legendarul Jourgensen), rock gotic, post—punk dansabil.

Albume—Metallica, Massacra, Tiamat, etc.—Floyd, Cave, Cohen, vraiştea—englezii, Tiamat, etc..

Metalul industrial înseamnã industrial cu chitãri; aceasta e latura rock.

Arderea compulsivã a figurinelor de plastic—ocara, ’85, gara—bârfa—parfumul—vademecumul, distructivitatea, furia dementã—lumea adãpostitã—‘feriţii’. Mã gândesc cã eram un copil, nu un sac de box, nici un duşman. La saci de box am început sã recurg, verbal, apoi şi fizic, de la 22 de ani—pantofii uitaţi, ‘Muntele …’, vinul, grizarea.
E mereu tendinţa de a regãsi vademecumul acela distrus, fãcut zdrenţe.
Iar eu îmi distrugeam singur ceea ce aveam mai preţios, mai dorit—interiorizasem agresiunea.

La început a fost teroarea, frica—viaţa mea afectivã se întemeiazã pe fricã, pe frica iniţialã.

Nu e adevãrat cã cei cãrora le place Schopenhauer ar gãsi la fel de bine şi la Sf. Ieronim ceea ce le place cel mai mult la autorul neamţ; dalmatul era un cusurgiu cras, un irascibil cras, pe care ceea ce poate pãrea sã aibã în comun cu filozoful nu e deajuns pentru a—l face interesant, sau la fel de interesant, în aceeaşi mãsurã interesant, Schopenhauer intereseazã prin acele lucruri care îi liosesc Sf. Ieronim—cãci nu e vorba doar despre invective, ceea ce primeazã e altceva, conştiinţa cã existenţa e derizorie. Oamenii apreciazã la Schopenhauer mizantropia, dispreţul, disperarea—Chesterton se înşela asupra naturii admiraţiei faţã de pesimistul neamţ—şi asupra diferenţei specifice.
Conştiinţa derizoriului existenţei—în cazul meu, acelaşi derizoriu, însã nespoit.

Întãrâtarea contestatarã e inevitabilã. Irakianul, nevasta preotului, divorţata obsedatã. Uit numele colegilor—Corina, a doua Elenã, etc..

Acele asasinãri sociale tãcute; instinctele şi patimile, viciile care regleazã comportamentele umane.

Despre un psiholog, sau sociolog (Althusser, Mannheim)—ca despre LW; însã fapt e cã LW nu e cu nimic mai puţin oracular decât MH; e la fel de oracular ca acesta. Discuţia trebuie sã depindã de utilitate, de meritul intrinsec, nu de caracterul oracular, ambiguu. O afirmaţie univocã, însã folositoare, poate fi şi ea glosatã. Interesul filozofic provine din utilitate, nu din caracterul oracular, echivoc, indecis, care poate fi înşelãtor.

Interes filozofic, raţional şi literar—cu mintea unui Frazer, sau a unuia dintre religiologii de acum un veac.

Demonstrarea înrudirii, a filiaţiei miturilor, nu a similitudinii, care e evidentã imediat.

‘Eseurile’ lui Patapievici—prea laborioase, pedante şi întortocheate, contorsionate, pentru a fi şi concludente.

Dum.—fumat: 3 ½--10 ¼.

A nu confunda semnificativul cu oracularul. O afirmaţie filozoficã, un enunţ meritã discutat fiindcã e semnificativ, nu fiindcã e echivoc, oracular sau sibilinic.

Agopian e faţã de Cãrtãrescu ceea ce e Peake faţã de Tolkien—adevãratul, autenticul … (sau Godflesh şi Coleman—faţã de Reznor şi Jourgensen—comparaţia o propune chiar evreul—cu toate cã nu—n aceşti termeni).

Evreul canadez—deopotrivã artificialitatea industrial, şi naturaleţea grunge, etosul simplitãţii savante grunge. Cu alte cuvinte, evreul canadez a ales industrial—ul—şi contrariul sãu (grunge, indie, alternativ timpuriu, Radiohead, rap—ul).
Etosul grunge. Etosul indie. Simplitatea deliberatã, inteligentã, avizatã.

Luni: 10—12 ½--citit (40 de pag.); apoi, berea rece. Plouase.

O otreapã, caricaturã a maternitãţii, pentru care dimensiunea psihologicã, umanã, nu existã, ci numai aceea juridic—eticã: ‘achitarea’, etc.. Explicativul ţine de psihologic, nu de ideatic.

Multe au pãrut interesate, însã niciuna nici nu s—a împrietenit cu mine, nici nu şi—a tãiat venele din disperare. Nu suscit deznãdejdea.

O trad. poate sã fie—îngãlatã, urâtã, hidoasã. O carte prost tradusã e ceva mai puţin grav decât una urât tradusã.

Sesizarea şi realizarea, îndeplinirea posibilitãţilor unui subiect, sunt mai importante decât imaginarea subiectului.

Psyche (waverii canadezi), Xymox, Crüx…, Crimson, Orgy, Static—X.

Ca fantasme de fatã bãtrânã, à la ‘Menajeria de sticlã’.

Psyche, Voivod, A. Fire.

Numele metalului industrial vine de la sorgintea muzicienilor—oameni care au fãcut, mai întâi, industrial—convertiţi de la industrial, la metal. De la faptul cã muzicienii provin din industrial, au început prin a face industrial, de la care au trecut la metal—e industrial dres, asezonat cu metal.

Covrigii cu susan sunt varianta pentru sãraci a acelora cu seminţe.

Oct., ian., CDC, ‘Hull’. (Nu şi evreul canadez, nu scrie bine despre cinema.)

‘Cel puţin pe moment, nu mi le aminteam’. Amendamente. ‘Gãsesc la …’.

Trebuie sã ocrotim blackerul interior.

Interesul faţã de scrierile evreului canadez& originea impresiei—Nails, altã muzicã& citate, cântece\ trupe citate. Cum ajunsesem sã ştiu, sã aflu, ce indicii avusesem.

Connelly—dark pop, Dream …--goth, Plexi—dark pop.

Vin., despre Linkin Park, Slayer& Exodus, M. D. Bride, alte douã concerte. Speranţia.

Jet Circus—la 68—sunt comparaţi cu Faith …, iar King James—la 94—cu Alice …, Living Sacrifice—la 73—cu Sepultura. Brainchild—la 37—face metal industrial.

Trei titluri. Ca titlu triplu. Dughene. Iluzii—dieta, genul& literaturã. Consumul. Vremea. Ieri (vin.)—1 ½ (tel.)—2 ½ (mâncarea)—3 ½--5 ¾.
Fericirea, ca fericire fizicã.
La 5 s.. La 6 s.. La 6 s.& la 4 s..

Un enunţ meritã comentat nu fiindcã e oracular, sau echivoc, ci fiindcã e semnificativ, are scânteierea adevãrului.

Subiectele evreului canadez (SF, cinema)—însã tratarea lui Horguelin, tratarea francezului. Tratarea francezului e superioarã. A evreului canadez e banalã, şcolãreascã—sau prea sumarã; e stângace.

De ceilalţi doi nici nu mã leagã vreo lealitate literarã.

B. a avut nominalizãri pentru premii destinate literaturii de gen—a contat şi ca autor de gen. La fel şi Calvino, chiar Doctorow (cu romanul ecranizat), Vidal, mai devreme Vonnegut—şi niciunul nu a câştigat vreodatã.

Sunt un fel de erotolog de cabinet.

Simbolicul bibliofiliei—când vreau sã onorez naturalismul, surrealismul, originalitatea.

Identitatea muzicalã—cele 9+ 11 trupe—grunge, rap, metal industrial, dark pop—albume—ca seturi de albume.

‘Viaţa de apoi’ e viaţa de acum, neîntârziat, viaţa prezentã.