Dna. Bedford, apologetã a libertãţii cizelate, a tonului citadin al emancipãrii, vorbea despre Huxley, şi mi—am amintit cã despre Lawrence am citit la Huxley, Miller (care dispreţuia literatura lui Huxley)—la ambii am ajuns în ’97, şi Fowles; aceştia sunt lawrencienii interbelici şi postbelici, mai ales pionierii lawrencieni, reacţionari literar—fiindcã, afectiv cel puţin, nu îi acordau lui Joyce ceea ce era al sãu.
Romanciera povesteşte cã a cunoscut de timpuriu o atmosferã de libertinaj, şi de fidelitate conjugalã fictivã—în propria ei familie, ca şi în aceea, adoptivã, a lui Huxley; de aceea, vorbeşte cu un anume cinism, în numele unui hedonism dezabuzat, blazat. Libertinajul şi hedonismul elementar ale acestuia îl subordonau pe Lawrence, lui France. Era, cred, mai degrabã sexualitatea de satir a lui France şi Shaw. Ideea e cã şi Huxley avea o viaţã de familie foarte neexemplarã.

Dealtfel, Huxley şi era întrucâtva cunoscut drept un France al englezilor.