Neruşinarea cotidianã a vârstnicilor, a pensionarilor noştri; o durere de dinţi mã fãcuse ca, nesocotind restriştea financiarã, sã merg dupã pastile. Încercasem nişte Algozone Forte, expirat, pe a cãrui cutie scria cã e paracetamol (cu cafeinã şi codeinã), şi mai vroiam; farmacista mi—a spus cã e algocalmin, nu paracetamol [1], eliberabil numai cu prescripţie, aşa cã am plecat descurajat, am revenit aproape imediat, între timp mai intrase şi o pensionarã, foarte caracteristicã prin aerul de mahalagioaicã.
Pensionara a spus ce medicamente vroia; apoi, farmacista mi s—a adresat, iar pensionara, aflând cã farmacista îmi va elibera algocalminul vrut, fãrã reţetã, a adãugat imediat, cu un surâs serafic, cã vrea şi douã folii de algocalmin—nu una, câte primeam eu, ci douã!—bineînţeles, fãrã reţetã, şi fãrã sã îi fi trebuit. ‘Bãtrânii noştri’ îmi cam fac scârbã.
Ce sã te scandalizeze mai mult? Promptitudinea, dibãcia de a specula instantaneu o situaţie, de a trage un profit? Dublarea neruşinatã, plusarea sfruntatã, nesimţirea de a plusa? Totul s—a întâmplat fulgerãtor. Pensionarii sunt maşini de supravieţuire.

Viziunea picarescã, cinicã, asupra societãţii, viziunea unor filme italiene (‘Fãpturã dumnezeiascã’, ‘Inocentul’, Fellini—cu ‘Escrocheria’ şi ‘Viaţa …’), de un cinism amar implacabil, e, probabil, cea mai aproape de adevãr; cu atât mai mult mã nedumereşte idilismul tradiţionaliştilor, al creştinilor, care vãd mai pretutindeni numai oameni cumsecade, cuviincioşi, etc..


NOTE:

[1] Înregistrez anomalia farmacopeicã—Algozone Forte e, spune cutia, paracetamol, cafeinã şi codeinã, iar Algozone e algocalmin.