Romane fascinante. Avangardismul literar francez

Romane fascinante. Avangardismul literar francez





Horguelin introduce o categorie afectivã aparte, şi importantã, empiricã, aceea a romanelor fascinante. Un roman poate sã fie impozant, fãrã a fi şi fascinant. Gândul cã un roman poate inspira fascinaţie—alãturi de bucurie, de plãcerea datã—mi se pare remarcabil. Iar a descoperi fascinaţia unui roman, elementele prin care un roman poate sã fascineze, e ceva vrednic de funcţia criticului.
Nu ştiu care alte cãrţi—Horguelin nu spune ‘romane’—îl mai fascineazã, înafarã de ‘Locus Solus’. Important e cã, pentru scriitorul francez, aceastã carte rezistã, din moment ce o înregistreazã în liga aceasta, comparaţiei cu Joyce, Musil, Gombrowicz, Updike, etc..
Dealtfel, Horguelin scria adesea despre romane.

Horguelin scria, în comboxul unei postãri despre Beyle, cã ‘Locus Solus’ e ‘una din cãrţile cele mai fascinante pe care le cunoaşte …’—‘un des livres les plus fascinants que je connaisse …’—ceea ce, chiar dincolo de justeţea remarcii, mi—a amintit cât de scânteietoare a fost MEREU avangarda literarã francezã—nu numai aceea antebelicã (Jarry, Roussel, Proust, etc.)—şi interbelicã (suprarealismul, etc.)—ci şi aceea postbelicã—patafizicienii, Queneau, Vian, Perec, Pinget, Blanchot, Simon, rousselianul Butor. E adevãrat, însã, cã, din anii ’70 încoace, impresia e aceea de reflux—de provincializare crescândã, sau de capitulare.
Cei mai tineri dintre avangardiştii francezi de azi au debutat în anii ’60. Fapt e cã Franţa a încetat, de ceva decenii, sã mai dea tonul avangardei.

Propun ipoteza cã romanul lui Roussel ar putea fi ca şi ‘Fundaţia’—rezumatul e mai interesant decât cartea.
Altfel, ‘Locus Solus’ e important nu numai pentru Horguelin şi rousselianul Butor, însã şi pentru câţiva avangardişti americani—Ashbery, Mathews.