Bolile psihice sunt, în primul rând, alterãri ale simţului prezentului, sunt definite prin inaptitudinea prezentului; bolnavului îi scapã deplinãtatea prezentului—mai exact, nu o are, cãci nu ştiu dacã e ceva ce ar putea sã facã, însã e inapt de prezent, detemporalizat. Bolnavul nu mai dispune de prezent, ci numai de trecutul şi viitorul fantasmatice, înşelãtoare; e ca smuls din timp, şi din devenire—aplatizarea prezentului, reducerea, pânã la aneantizare, a posibilitãţilor, vlãguirea prezentului, care apare stors şi anost. Boala e o trãire defectuoasã a prezentului. Înţelegerea prezentului ricoşeazã.
Bolnavul nu îşi înţelege prezentul, de care e lezat, îl conştientizeazã numai vag şi distorsionat, e semiconştient. Boala mintalã e timpul escamotat, eludat, întors pe dos.
Creştinismul pseudoeshatologic, retributiv, al rãsplãţilor şi al muncilor, tocmai aceastã tendinţã de derealizare o speculeazã—iar efectele obţinute paradoxal sunt irelevante. Nãdejdile, de orice fel, sunt compensaţii iluzorii, imaginare, pentru ratarea prezentului. Binele omului e prezentul, nu rãsplãţile iluzorii. Practicarea formelor haotice de ascetism nu face decât sã agraveze decalajul dintre om şi prezentul sãu.

Însã ‘viaţa de apoi’ nu e viaţa amânatã, adevãrata viaţã, însã temporizatã.

Revelaţia însãşi, Scriptura, s—a dovedit a fi numai materie primã, ceva de prelucrat.