Rãtãcitã în necrolatria ei posomorâtã.

‘Poate câteva rânduri suprarealiste de la …’.

Surrealismul pe de o parte, şi unii muzicieni avangardişti—etosul grunge—originalitatea, pe de alta, şi decadenţii, anarhiştii.

Moby, Prodigy, Petty, Waitts.

Ei nu sunt compozitori de melodii, ci de muzicã—un întreg compact, a cãrui orchestraţie e esenţialã—taraful.

Verdictul e abstractul; discuţia, remarcile, sunt substanţa.

De azi—5, nu 4, de basculat.

Vioiciunea înseamnã o calitate spiritualã, o treaptã duhovniceascã, nu neastâmpãr—accedie.

Lucruri extraordinare—etosul indie—şi juvenil.

Legitimarea, girarea muzicii postbelice—a ‘muzicii uşoare’, viabile, semnificative, noul semnificativ, altceva decât ştiau expiraţii.

Muzica pe care evreul canadez n—a semnalat—o, sau despre care nici n—a scris niciodatã. Muzica pe care n—a menţionat—o, şi despre care nu s—a pronunţat în vreun fel.

Datoritã lui M. Cavalera, sunt, retrospectiv, mândru cã am fost un fan Sepultura atât de avid.
Racine şi Corneille. E necesar ca, alãturi de Racine, Molière şi La Fontaine, sã existe şi Corneille—adicã, sã fie gustat. Asta înseamnã sã nu fii fanatizat—sã fii nefanatizat.

Ca fiinţã sexualã—dupã 22 de ani.

Spiritualitate fãrã creştinism (povara de filistinism, ipocrizie)—de la profetul Rozanov, la M. Cavalera—nepocãiţii, şi prometeicii. Cu alte cuvinte, o spiritualitate necreştinã, sau transcreştinã, postcreştinã, emancipatã.

E o inpiraţie foarte strict gestionatã.

Cãrţile muzicologilor autohtoni.

Împreunarea nerefuzabilã. Adicã—împreunarea e, în acest context sexual, mereu oportunã.

E un limbaj biologic de învãţat—nu o barierã de nedepãşit.

Uitãtura aceea de maimuţoi nemilos—dinafara lui agapé; uitãtura dezicerii, a lepãdãrii.

Creştinismului nu trebuie sã îi iert nimic—aşa cum nici materialismului dialectic; creştinilor—prea multe, aşa cum şi bolşevicilor—în cazul meu, ceauşiştilor. Eu am trãit numai sub ceauşismul metastazat, terminal, decrepit. Ceauşiştilor, bolşevicilor în general, le port ranchiunã—nu şi marxiştilor—şi îl simpatizasem pânã şi pe Mohora, pe candidatul Mohora. Ceauşismul agravat; însã alternativa au fost lichelele securiste!

Site caracteristic prin aceea cã e încâlcit, labirintic; deasemeni, neilustrat, minimalist—şi pur literar. Însã formatul ar putea sã înşele—la mine, ar fi altceva, formatul rezultant.

Sb./ dum.—fumat: 11 ¼ seara—4 ¼ dim..

Animal, jivinã, târãturã, otreapã infraumanã care meritã tratat ca un animal—şi, tocmai de aceea, poate fi tratat ca un animal—asta e ceea ce face posibilã tratarea ca un animal.

Anii ’90, Depp; la 24 de ani.

Simbolicul cititului—afirmarea vieţii adevãrate, a gândirii.

Creştinismul avertizeazã sã nu luãm drept mãsurã a omului justeţea în aprecierea drepturilor sale, justeţea cu care—şi apreciazã drepturile—asta înşealã, adicã, nu e reprezentativ. Justeţea în altruism, justeţea cu care omul apreciazã drepturile celuilalt, empatia.

Estetica graficii de carte.

Orice om e convingãtor când îşi dã sieşi dreptate.

Ca Dna. Gornick despre comuniştii americani—mintea criticã, neaservitã, neconcesivã, inteligenţa vie.

Simbolicul cititului, al unei bibl. vaste—imensitatea, etc..

Cu gândirea din ‘Teologia şi Împãrãţia …’, Pannenberg se situeazã tot în orizontul determinismului, atunci când spune cã prezentul e determinat nu de trecut, ci de viitor—aşadar, tot aservit, neliber. Acest determinism inversat, eshatologic, ‘rãsturnat’, e la fel de inflexibil, de neînduplecat. Important e cã Pannenberg citeşte prezentul tot în termenii determinismului; dealtfel, prezentul ca atare e eludat, autorul vorbeşte numai despre trecut şi viitor, despre raportul determinist dintre viitor şi trecut. Aşadar, gândirea aceasta nu e ceva de naturã sã—mi placã, sau sã mã îmbie.

Vremea când casetele mai rentau—acum un deceniu; 2 ½ ani.

Creştinii îşi regãsesc francheţea, vioiciunea, bunul simţ, numai polemizând; şi s—au învãţat sã îi cearã lumii mult mai mult decât Bisericii.

Cosma Rohilla Shalizi.

Am aşteptat vreme de 22 de ani ‘sã întâlnesc pe cineva’, ‘sã cunosc pe cineva’; am aşteptat degeaba.

Trebuie distins între psihologie, şi filozofia care foloseşte datele psihologiei, filozofia interesatã de psihologie; deasemeni, nu existã numai psihologia ştiinţificã (Piaget, psihologia de laborator, psihopedagogia), şi psihologia filozoficã (Simmel, sau, ca interpretare filozoficã a datelor psihologiei, Bergson)—ca metafizicã a psihicului (psihologia filozoficã e metafizica psihicului). Ceea ce e, în psihologie, de naturã sã suscite un interes viu. (Psihologii sunt cei care fac ca psihologia sã fie plictisitoare şi banalã, sau mediocrã.)
Pedagogia eu o înţeleg ca pe o psihologie interesatã de normele învãţãrii.

Küng—kantian, hegelian, barthian—legatarul filozofiei nemţeşti criticiste şi idealiste, şi al antidotului (Barth însuşi nu era nici kantian, nici hegelian); sinteza lui Küng e una originalã.

Pentru Tresmontant, pionierii (francofoni) ai tomismului transcendental erau antikantieni.

Soarele poate licãri în noroi, însã curãţia nu poate licãri în rãutate, oglindirea e una hidoasã.
Mersul poticnit, împleticit.
Îngãimarea, bolborosirea—violenţa adresãrii.

Ceea ce vrea sã spunã Piaget e cã filozofia are un limbaj reflexiv, plurivalent, iar psihologia are nevoie de un limbaj pur tranzitiv, univoc, determinabil, consensual.

A fi capabil sã guşti literatura aşa cum se cuvine—atât ca divertisment, cât şi drept creaţie.

Dum./ luni—fumat (IV): 10 ¾--2 ¾.

Timpul e viaţa, eul şi identitatea. Prezentul creştinului nu e determinat cu totul de trecut; ce înseamnã asta? Cã virtuţile creştine au o anumitã putere de a regenera sufletul, de a îi reda identitatea, funcţia de subliniere a identitãţii.

Propriu filozofului îi e sã caute umanul, umanul cumsecade, nu frumuseţea.

Bagatelizând semãnãtorismul, Lovinescu omite sã menţioneze cã Sadoveanu era la antipodul lui Gârleanu—şi le imputã aceleaşi racile—idilismul monoton şi desuet, etc..

Ne vine greu sã acceptãm cã şi un scriitor poate avea suceli, toane vremelnice, ambiţii nedemne, etc.; la 17 ani, eu mã vroiam un Lovinescu al unui neosãmãnãtorism. Extravaganţã imbecilã, veleitate iraţionalã.

Vlaga& strãdania. Douã pârghii. A nu se lãsa în voia accediei, suprapusã descurajãrii.

Afganul (matematicianul afgan)—blogul şi recenziile lapidare& carnetele& recenziile.
Ce se poate citi, de la matematicianul afgan—recenzii, carnete, blogul& recenziile lapidare.

Weininger, Kleist, Wallace, Curtis, Cobain, Borland, Smith, Nödveidt, Ohlin; şi, bineînţeles, Ap. Iuda şi Împ. Saul. Camus şi surrealistul. Chirurgul porcin, vorace.
Tentativa evreului argentinian.
Vienezul& pacienţii& brancardierii& chirurgul porcin. Ziua sarmalelor.

Ispita e sã laşi sã se iroseascã vlaga aceea iniţialã, sã cedezi delãsãrii.

Conştientizarea durerii. Neatenţia. Înotul. Raţionalitatea.
Ciuda (‘fixul’, ‘îngrãmãdit’)& soluţii pentru rãul de maşinã, vacanţe; pârghii. Cãlãtoria în capitalã. Gramatologia africanului. Fumatul. Limpezimea, descifrarea. Frici. Mai binele rezultat. Durerea ascunsã. Abuzarea ipoteticã. Vlaga—ca pârghie. Fumatul. Vremea, rasul, cafeaua. Neatenţia—ca evitare, împingere.

Ceea ce mi—a amorţit, împâclit şi deteriorat mintea.

Neglijarea timpurie. Ciuda.
Pretextul ‘orelor’.

Luni dim., fumat: 3 ½--8 ¼ (19 ţigãri).

Chiar şi Simmel îl citeazã pe Luther tot mai degrabã cu o vorbã de duh ingenioasã, decât cu un enunţ teologic, abstract.
Cãci de la unii autori împrumuta mai degrabã expresii izbutite, reminiscenţe, formulãri precise, butade, etc.. Îi întrebuinţa ca izvor de butade şi expresii scânteietoare. Nu prelua, de la ei, doctrinã, sau analize, rezultate, ci numai expresii, forma gândirii, forma literarã. E o citare aproape ziaristicã, eseisticã. E un procedeu de ziarist.

Gracq, ‘Morgan’, AS, GS; nemţii. Diacronicul. Jurnale. Francezii. Precursorii. ‘Trãzniţii’. ’97—bibl..

Neo—prog—ul e distinct de nu prog (care ar fi al patrulea val).
Ruşi, turci, latvi, polonezi, uzbeci.

Progresiv, alternativ, jazz.

Scopul e rãspunsul, sã—ţi rãspunzi, sã afli—indiscreţia, eterodoxia, semnificaţia moralã, etc..

În ‘vin. noului’—metalul industrial şi trupa lui Broadrick,

Nu cred cã viaţa familialã e la adãpost faţã de exigenţele dreptãţii, sau imunizatã pentru nedreptate—de ce ar fi?

Manualele noi sunt pentru oameni cãrora nu le place sã citeascã, însã sunt deprinşi sã toceascã.

Testut, Rouvière, Mondor, Bruckner, Haţieganu, Danielopol, ‘Fiziologia’ lui Paulescu. Tratatele. Gâştele. Gândirea. Semiologul Noica. Exministrul. Sinaia.

Goţii, germanicii, în etnogeneza noastrã. Slavii şi ugricii. Elementele germanic, slav, ugric.

La toacã, eu fredonam versurile despre/ pentru vipie ale lui Cocker.

Bluze de pânzã. Pastile. Nurlia—ieri (marţi). Sporturi. Actori. Copilul blondei. Scrâşnetul. Pramatia. Îmbrãcatul pe vipie. Banii. Sporturi. 3 mii de cãrţi. Şesimea, în 50 de ani. Ceea ce nu mersese, neregula, obiecţia. Îmbrãcãmintea de celibatar.

‘Spiritul neuronal’, neurologic, multiplu, parcelar, fragmentat. Natura neuronalã a conştienţei.

Venus postmodernã, adicã psihedelicã.

Unii cred cã realismul lui Carver sau Wolfe, sau de sorginte carverianã, ar fi abolit postmodernismul.

O povestire, o schiţã pot fi apreciate ca o epigramã anticã sau un poem scurt—ca giuvaier lingvistic.

Tocmai Salinger, Updike, poezia lipsesc. Lista scurtã (a trad.)& catalogul defrişat—în ‘97& cartea anostã a lui Grigorescu, pedant dezlânat.

Pierderea capacitãţii de a se interesa de literaturã.

Apodicticii ca Nabokov, ortodoxul Hart, Kurp, George, Teachout, contrazic experienţa; polemismul e o vioiciune factice. Ei derapeazã, şi experienţa nu e aşa cum o descriu ei. Acest lucru e valabil şi pentru restul cusurgiilor—‘Morgan’, Curval (cu campania anti—NSO)—capacitãţi restrânse de a se bucura de literaturã; nu acesta e sunetul autenticului experienţei, nu aşa se simte, nu aşa decurg lucrurile. Tonul lor apodictic epateazã, şi poate deruta; însã e ceva prea apãsat—şi prea fanatizat. Ceva negeneros, meschin. Nu au bonomia cuvenitã. Sunt fanatizaţi.
Iconoclasmul lor e neconvingãtor, forţat, ostentativ—sau demonstrativ—o înregistrare de impresii irelevante şi, în plus, banale—surplusul banalului. Le lipseşte bonomia inteligentã care, singurã, îi face pe critici interesanţi, iar din criticã—tinda unei registraturi. Au fanatismul inchizitorial, crâncen, al unor vânãtori de vrãjitoare—le place sã penalizeze, sã admonesteze, sã bruscheze; sunt, existenţial, greşiţi.

Durerea—nepulsatilã, de felul unei amorţeli—a maxilarului drept superior.

Ortodoxul Hart şi americanul luteran—catolicii şi KB—semne indirecte de sãnãtate, de metabolism intelectual firesc, de nefanatizare, de lealitate empiricã faţã de adevãr. La antipodul partizanatului.

Paleologu putea gusta iconoclastia (negarea prea categoricã), fãrã sã o şi creadã—v. Ionescu despre Arghezi.

‘Romane de plajã’—‘de garã’, spun francezii—‘de aeroport’—senzaţionale, sau de consum, spune muzicianul englez cinefil. Pentru cãlãtorie, plajã, şi senzaţionale, palpitante, care suscitã citirea rapidã.

Butor. MP. Ulici.
‘Eneida’. ‘Don Quijote’. ‘Faust’, A., AF, ME de M. Creţia. Vianu. Vrânceanu.
CN& ME.
AG, ŞC, AP.
Sem. IV, ÉZ.
Douã trad..
Nãravul prefeţelor defavorabile.

Streinu, Coşbuc, Frunzetti, Blaga, Vianu, NS, Pãstorel, Vrânceanu. Italieniştii interbelici—Marcu& GC. (ME trebuie sã—l fi citit pe Papini mai întâi în trad. lui GC. GC, Doinaş, ME; Marcu, nivelul, urâţenia trad..)
Lovinescu. Ş. Cioculescu.
IH despre biograful incompetent.

La 4 ¼ dupã—am., joi, pe când fumam ultima ţigarã din pachetul de azi, din care fumasem 14 ţigãri de la 12, la 3 ½ dim., mi—a trecut prin minte corelaţia între fumat şi boli dentare.

Nici Ralea, nici ‘principalul Eliade’, n—au rãmas, prin eseistica lor, ca pamfletari, ca autori de ziaristicã provocatoare, deliberat epatantã, deconcertantã, bruscantã—‘valoarea de şoc’, aşa cum e cazul cu mai vârstnicul Zarifopol.