Cronica unui cuplu de supereroi—vârcolacul şi vrãjitoarea

Cronica unui cuplu de supereroi—vârcolacul şi vrãjitoarea




Roman umoristic de aventuri, al cãrui ton are o voioşie caracteristicã, ‘Operaţiunea Haos’ povesteşte câteva aventuri ale cuplului—mai mult sau mai puţin—format dintr—un vârcolac şi o vrãjitoare, tandem ale cãrui intervenţii sunt salutare, scoţând omenirea din rãzboi, oprind o stihie—aşadar, în esenţã, întâmplãrile unor supereroi; naraţiunea e episodicã—manipularea psihanaliticã a unui djin hidrofob, studenţia la colegiul ‘Trismegistus’ şi salamandra de la meci—învinsã prin proprietãţile magneziului, demonul sexual din ruinele spaniole, disiparea cu duhori a ioaninilor, . Cu acest divertisment—cârpãcealã hazlie, dar nerespectabilã, Anderson e unul dintre umoriştii anticipaţiei, şi un autor de anticipaţie ludicã; însã nivelul artistic nu se ridicã—şi, probabil, nici ambiţiile—deasupra celui al benzilor desenate.
Cartea e câteodatã amuzantã, însã existã şi latura de stupiditate insuportabilã, şi se face simţitã o anume sãrãcie literarã, iar bãşcãlia anostã se întâmplã sã o ia înaintea inteligenţei; nu e ştiutã ca una dintre cele mai bune cãrţi ale autorului. Ca şi conjecturã, îi lipseşte minuţiozitatea şi coerenţa.
Scena terifiantã, şocantã, a descoperirii motanului muribund şi a copilului substituit trebuia pregãtitã de semitonuri cel puţin dramatice, premearsã de un suspans pregãtitor—nu de comedia duhorilor.
Satira reacţionarã despre gnosticii ioanini mi—a plãcut mai puţin ca ştiinţa parodicã.
Ideologic, Anderson reprezintã un conservatorism priapist—dupã modelul lui Heinlein, libertinaj, emancipare sexualã, însã nu şi politicã, laicism, vigilantism şi priapism—ştafeta avea sã treacã la furnizorul de brutalitãţi Bronson—aşadar, un consevatorism plebeu, ‘instinctiv’, vindicativ şi instinctual, deversat ca predicã anostã; altfel, Anderson e un fantezist neconvins.
Anderson nu crede nici mãcar provizoriu în lumea romanului acestuia, în logica ei, dincolo de linearitatea naraţiunii—de aceea, ca literaturã conjecturalã, ‘Operaţiunea Haos’ e cârpãcealã, implicaţiile şi consecinţele ipotezei literare nu sunt realizate, fiindcã lumea de vrãji şi descântece schiţatã ar fi una sinistrã, şi de vulnerabilizãri nenumãrate; însã reprezentarea socialã a romanului e una optimistã—societatea e bonomã şi paşnicã, nimeni nu trece, cu folosirea vrãjilor, dincolo de farse.

Traducerile cârpãcite ale ‘Nemirei’ …; adesea îngãlate, câteodatã—urâte, uneori—hidoase …. Lãsate în mâinile unor semidocţi cvasiagramaţi şi fãrã simţ literar. Dar, la vremea respectivã—jumãtatea anilor ’90—au fost luate destul în tãbarcã. Lucru de mântuialã, grãbit, mercantil. Acesta e cazul şi cu ‘Operaţiunea Haos’. Traducerea, de pe vremea când mulţi, la ‘Nemira’, se credeau traducãtori, se luau drept traducãtori profesionişti, e o mostrã a ‘Nemirei timpurii’, a ceea ce însemna, la început, ‘Nemira’, e foarte ‘Nemira timpurie’—îngãlatã, banalã, stângace, neglijentã, nesatisfãcãtoare, câteodatã greşitã—cârpãceala de la ‘Nemira’. Duhneşte a semidoctism îngãlat, ocazional agramatism. Traducãtoarea nu recunoaşte versetele biblice; sau nu se mai osteneşte sã le preia din trad. autorizatã. Notele îl confundã pe Sf. Ap. Simon, cu Simon Magul.