![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiv9Pdi5LvulchEn6-dM7nnoiBXNGbzIiU-Bcsy_g84IUQ1cN_djz6Zv11E6M51McQbR19ukdI-Dqhh5eaA2Fv3bWfXZ_f9BMFWbuHOBuLwj3lzBTSyCa-OUHKnsgSUdX7EGlX0lLkZAE8A/s400/A_Thousand_Suns_Cover2.jpg)
Linkin Park, ‘A Thousand Suns’
‘A Thousand Suns’ e o capodoperã—albumul deceniului, pânã acum, şi suveranitatea muzicalã a acestor campioni ai rock—ului industrial; a fost, în termeni istorici, albumul unei reorientãri stilistice majore, şi radicale—ceva ce nu mai cântaserã înainte (cu toate cã, şi pe acest album de cotiturã, fortele lor rãmâne, dupã pãrerea mea, hip—hop—ul: când e vorba, fac hip—hop ca nimeni alţii!). ‘Wretches and Kings’ gãseşte tonalitatea dionisiacã, bucuria muzicii, sunetul cel mai neastringent. Ideile muzicale bune nu sunt niciodatã aruncate la întâmplare, ci pedalate, stoarse.
‘Iridescent’ e un cântec de îmbãrbãtare, ca ‘Twisted Transistor’.
Calitatea sonorã, tehnicã, a înregistrãrilor, nu lasã deloc de dorit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu