Resemn(ific)area modernã a miraculosului şi lagãrele sc. XX

Miraculosul bombastic, intervenţiile supranaturale nu au fost semnalate în niciuna din restriştile colective majore al sc. XX: lagãre naziste, sovietice, dejiste, etc., nimic care sã ateste acţiunea pãpuşarului supranatural, în aceste lagãre, şi în aceste circumstanţe, acolo unde au fost risipite miasmele credulitãţii şi cunoaştem faptele; miraculosul apare în cotloane, în grupuri sociale restrânse şi dispuse sã înţeleagã lucrurile într-un anume mod, dar în cronicile sc. XX nu întâlnim nimic care sã contravinã tezelor lui Hume. Nu existã intervenţii extrinseci, miraculosul extrinsec. Existã numai dinamicile mundane, cursul mundan al lucrurilor. Miraculosul biblic nu presupune clauzele modernilor, miracolul biblic e public, atestabil, expus, nu gãsim ‘volatilitatea miracolului’, eschivarea divinã, despre care bigoţii moderni au ajuns sã creadã cã e esenţialã, aşa cum sugereazã şi îndemnurile la credulitate din cultura popularã, în care miraculosul ascultã de logica volatilizãrii, a eschivãrii, caracterul acesta ezoteric, care nu e nou (clauzele producerii supranaturalului sunt cunoscute în unele religii), dar care e nou în planul înţelegerii obişnuite creştine. Esenţa minunilor biblice nu era de a scãpa experienţei obişnuite, de a se sustrage examinãrii. Minunea biblicã e deschisã cãtre atestare. Minunea modernã e o metaforã a experienţei. Decisiv e faptul cã nici mãcar creştinii nu pledeazã pentru producerea unor intervenţii supranaturale în vreunul din evenimentele dramatice ale sc. XX. Miraculosul anticilor, al medievalilor, are semnificaţia unei iluzii. Miraculosul fantasmagoric, bombastic, care avea în comun cu acela biblic faptul de a fi deschis atestãrii, ca experienţã neechivocã, constrângãtoare, mundanã, independentã de convingerile martorilor, nu a fost semnalat nici mãcar de creştini pentru vreuna din circumstanţele dramatice ale veacului trecut; avocaţii miraculosului s-au repliat asupra interpretãrilor delirante, în care semnificaţia depinde de convingeri, de sfinţenie, şi de izloarea subiectivã, arbitrarã, neconsensualã, a unor elemente ale experienţei (regãsirea, identificarea de tipare), miracolul apare drept neconsensual, nemundan, echivoc, complice, schiţat, depinzând de complicitate şi de alegerea referinţelor, sunt rezonanţe ale miraculosului, aşa cum mai fuseserã înregistrate, însã diferenţa e cã acum ambiguitatea miracolului e marca sa, chiar perceperea, înţelegerea miracolului a devenit o rãsplatã şi un har, prin infantilizarea înţelegerii, miracolul nu mai e ceva deschis, ci rezervat, conspirativ, subînţeles, schiţat, sugerat, neinteligibil în experienţa obişnuitã, perceperea lui cere o iniţiere, un nivel diferit al înţelegerii. Trãim sub semnul dreptãţii lui Hume. Evenimentele dramatice ale sc. XX ofereau posibilitatea formalã a reeditãrii intervenţiilor miraculoase biblice, antice, medievale, tipul de minuni întâlnit în hagiografie. Dar nici creştinii nu susţin cã ar fi existat aşa ceva în întâmplãrile din sc. XX. Miraculosul a devenit rezervat numai interpretãrii delirante. Au dispãrut extravaganţa, bombasticul relatãrilor despre minuni. Recalibrarea miraculosului, împreunã cu tendinţa interpretãrii metaforice, referitoare la ‘prietenul imaginar’, la pãpuşarul invizibil, denotã acest regres al înţelegerii superstiţioase, magice. Miraculosul a fost resemnificat ca neobişnuit, ca insolit. Nu aceasta e înţelegerea biblicã, sau a creştinilor antici ori medievali. Credulitatea iniţialã a fost substituitã prin interpretarea absurdã.
Multe secole, miraculosul ezoteric şi acela exoteric al coexistat. Evoluţia spiritului public a dus la anularea primului. Nu se mai crede în miracole în acelaşi mod, ca pe vremea ‘Legendei …’ sau a mineelor. Azi, miraculosul a devenit o chestiune ezotericã, iniţiaticã, secretã, ca în literatura lui Eliade sau în clişeul coincidenţelor neîntâmplãtoare. S-a produs, de nevoie, o ezoterizare a miracolului; mai precis, o generalizare a ezoterizãrii. Miracolul e numai semnificaţia ezotericã, ascunsã, a întâmplãrilor (cf.: ‘oare nu e minune şi …, etc.’). În Biblie, miracolul nu e ezoteric, deşi existã niveluri ale înţelegerii şi ale trãirii. În Biblie, metafizicul e un substrat, dar şi evenimenţialul, planul experienţei consensuale, e unul. Miracolul modern se dispenseazã de al doilea. Miraculosul semnificaţiei devine, cel mai adesea, interpretare delirantã, antinaturalism, derealizare. E simplã falsificare a gândirii.