Un gazetar recenzeazã monografia lui Zoglin despre Hope, o încercare de reabilitare; ‘Hull’ îl aminteşte numai pe Cosby, în racursiul despre comicii americani, dar menţioneazã, altundeva, şi tandemul Hope/Crosby, evocat de umorul unui serial din ‘65.
Încât existã dreptate şi pentru comediile lui Hope (îmi amintesc un documentar despre cariera lui; cred cã era vorba despre religie, principii, etc.), iar Bill Cosby nu trebuie confundat cu … Bing Crosby.

Cu un an înaintea comediei ‘Bowery’, Strange apãruse într-un film cu Abbott şi Costello (altul decât cele douã menţionate cândva de ‘Hull’: ‘Kidd’ şi, dupã 3 ½ ani, ‘Keystone’); iar ‘Monstrul dement’, din ’42, aminteşte de titlul unui film din ’41.

‘Hull’ a scris despre filme cu Chaney fiul, Lugosi (douã), Strange, Megowen (douã), şi patru filme din deceniul trecut.

Brynner a fost amantul Marlenei Dietrich.

‘Hull’ scrie despre cinci comedii; are şase postãri negative, şi patru postãri despre cinemaul contemporan (5, 8, 9, 10; cele douã filme demodate, arhaizante, cu ‘fete drãguţe’). Numeşte ‘melodramã’ douã din filmele din anii ’40. În general, scrie despre comedii, westernuri hazlii, melodrame, filme de suspans.

Dum. dim., la TV, câteva scene dintr-un film poliţist cu Ş. Ionescu în rolul gazetarului Andrei Mladin, şi Motoi cu un costum de varã la douã rânduri. Am analizat biblioteca şi biroul lui Mladin, într-o încãpere vastã.

Dum., la amiazã, L. Minnelli şi De Niro ca saxofonist întreprinzãtor; ceea ce mi-a amintit atât de Corman (stilul afectat al lui Scorsese), cât şi de doi colegi expatriaţi în America de Nord. Comedia e bunã (cãsãtoria, etc.).

‘Hull’ l-a menţionat de douã ori pe Corman, cu ‘Adolescentul din peşterã’, şi, dupã ½ de an, cu ‘Teroarea’; e un regizor care nu mi-a inspirat încredere, şi îl asociez întrucâtva cu Hellman, însã şi cu Tod B..
Am un film al lui, ‘Fãptura din galaxia 27’ (şi dim. am realizat cã, de fapt, am şi un film cu Lugosi, primul episod al unui serial din anii ’30, un rol de rãufãcãtor chinez).

Comparate cu filmele din anii ’30-’40, sunt surogate, imposturã, regresul e vãdit. Nu mai existã poezie, ci flatarea prostului gust postbelic.

Divergenţã criticã: unul observã lipsa ideilor, altul deplorã efectele, altuia îi place intriga însã nu şi regia, stilul, altuia îi place regia, altuia, ideile. Regia, stilul sunt apreciate de trei critici.

Filmele de la Universal, giuvaierurile anilor ’40-’60, cârpãceala ieftinã a anilor ’50, filmele de la Hammer, comediile şi francizele anilor ’80.

Luni, la prânz, Cooper ca Longfellow Deeds, omul-Cenuşãreasã, moştenitorul, poetul venit la New York, înfruntând blazarea şi cinismul autorilor. Provincialul care crede în omenie, bun simţ şi naturaleţe, şi e rãnit de blazare şi prefãcãtorie.

Cu chipul cãtre soare, cu spatele la ger ….

Câteodatã, ‘Hull’ se referã la sursa literarã (Simenon, Wells, Stoker), dar pare sã nu ştie cã şi ‘Sfera’ e o ecranizare.
Nu cred cã Nichols nu era conştient de faptul cã scenele de licantropie din ‘Lupul’ seamãnã cu acelea din filme Hammer şi Universal. ‘Hull’ sesizeazã o genealogie, dar o rãstãlmãceşte. Probabil cã Nichols patişa conştient acele filme vechi; iar dacã asemãnarea existã, e bine.

‘Omul creat de Dumnezeu’―›’monstrul creat de om’.

Corect înţeleasã, critica necesitã, pentru a fi explicatã, un alt model al umanului, care reprezintã cum se cuvine omul întreg, şi interacţiunea funcţiilor lui. În om, funcţiile interacţioneazã dupã alt tipar decât acela scientist, curent. Iar taina persoanei nu ar trebui sã descumpãneascã. Scientismul opereazã cu o înţelegere foarte dezechilibratã, distorsionatã, reducţionistã şi simplistã a ceea ce e omul. Polemica ia forma oprimãrii. Autoritatea e exercitatã ca o formã de dominare, de aservire a altuia, de subjugare. Binele umanului, binele existenţei, cu corolarul lor de pluralism, sunt escamotate, scâlciate. Superioritatea devine dominare, oprimare. E înţeleasã ca îndreptãţind la atrocitãţile demoralizãrii altuia. În acest cadru, existenţa intelectualã e numai transpunerea aceleia primare, animale. Intelectualitatea e instrumentalizatã, devine o unealtã, o pârghie. ‘Dreptatea’ e o valoare instrumentalizatã, subordonatã dominãrii. Ambiţia egoistã este motorul. Ambiţia nu mai vizeazã adevãrul, ceva de dincolo de individ, ci reuşita. Polemica devine o arenã, o întrecere, iar conotaţiile primeazã. Dar spre deosebire de înfruntarea fizicã, aici biruinţa aratã altceva. Biruieşte nu logica, ci retorica, iscusinţa formalã, sau intimidarea, demoralizarea. Aşadar, existã o inechitate faţã de a treia parte, care asistã la altceva decât îşi închipuie.

Prin forţa lucrurilor, întâia mea predilecţie a fost cinemaul, şi portretele acelea descoperite în ’86, cred, nu TV-ul, inexistent la noi. Educaţia timpurie s-a fãcut în sãli de cinema. Eu am început cu cinemaul.

Ideea de divertisment.
Surplusul behavioral.