Trei lucruri despre comedia englezã ‘Trenul fantomã’, care e (aproape) universal rãstãlmãcitã (chiar spectatorii care au cuvinte bune despre film, se referã cu condescendenţã la Askey, ba chiar observã disonanţa, faptul cã acest rol lasã altã impresie decât altele ale aceluiaşi actor, pare neobişnuit de enervant, de absurd): ideea este ca Gander sã enerveze, chiar sã enerveze intens, aceasta nu e o greşealã, ci chiar poanta filmului, rolul e deliberat enervant (deşi nu mereu, nu întrutotul), scris ca sã enerveze, aşa şi trebuie sã arate, nu e o partiturã comicã ratatã, ci una parodicã; gluma e pe seama spectatorilor. Apoi, Gander e un rol autoparodic, o autoparodie deliberatã, conştientã, asumatã, voluntarã. Dar existã indicii pe parcursul întregului film: de la autocriticile lui Gander (despre ineficienţa umorului), pânã la azvârlirea în furtunã şi distrugerea maşinãriei muzicale; subtilã e şi aparenta ratare a rolului tinerei în delir, care soseşte prin furtunã la garã. ‘Trenul fantomã’ e o piesã, o farsã, şi una izbutitã şi ingenioasã.
Meşteşugul scenariului (Orton, dupã o piesã de Ridley), al intrigii, a trecut neobservat (cel puţin în zilele noastre); ‘Trenul fantomã’ e o farsã. Junii primi sunt heringul roşu al intrigii. Operaţiunea e deconspiratã şi, apoi, dejucatã de umilul Gander, care provoacã atât întârzierea primului tren şi popasul nevoit în gara bântuitã, cât şi, apoi, catastrofa feroviarã care lichideazã garnitura nazistã. Gander e lichidatorul naziştilor. Zãpãceala lui e eficientã.
Stupiditatea participã la ideea farsei. Suntem lãsaţi sã credem cã Gander e insul de prisos, când el e autorul catastrofei unei reţele naziste.
Kathleen Harrison face un rol amuzant, ca femeie reprimatã. Linden Travers e de o teatralitate simulatã, care serveşte intriga, contribuie la aceasta.
‘Trenul fantomã’ e o farsã cu un antierou. Dar intenţia comicã e mai subtilã, şi testeazã înţelegerea spectatorilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu