Uşurătatea dată de beţia puterii cognitive, a cunoaşterii, e şocantă. Merleau—Ponty scria ceea ce Păr. Teilhard îi spunea lui Marcel—masacrele totalitarismelor de stânga ale sc. XX vor fi justificate de rezultatele viitoare—odată instaurată domnia dreptăţii sociale, etc., abuzurile vor fi neimportante, preţul necesar, ‘cruzimea necesară’. Acesta e umanismul tacticii. Pentru ei, tactica trece înaintea empatiei. Pentru ei, individul prezent e mai puţin important decât societatea viitoare, beneficiară a jertfelor prezente.
Atâţia filozofi beţi de putere, beţia puterii cunoaşterii—ameţiţi de cuvinte, plonjând în abisul evaluărilor geopolitice—binele viitor al represiunii politice, etc..