Literatura nu e sociologie narativă (sau dialogată)—nu e ‘reproducerea’ socialului, ci interpretarea lui—ca atare, discutarea socialului în literatură revine tot esteticii, fiindcă se referă la aceeaşi ‘mediere a artei’ ca şi orice alt subiect de artă—socialul e prezent în artă ca şi iubirea, etc.; pe de altă parte, o diferenţă există: socialul condiţionează literatura, şi e un termen exterior identificabil, cognoscibil, determinabil (biograficul e mai puţin decelabil). Dar, fie ca subiect, fie ca factor condiţionant, socialul e interpretat, nu reprodus. Această interpretare poate fi aceea, subconştientă, sau neconştientizată, a socialului resimţit. Socialul e interpretat în artă fie ca subiect al ei (intenţia autorului), fie ca element resimţit (când critica decelează rolul unui factor—e vorba de critica paraestetică, la fel ca acelea biografică, psihologică, etc.).
Trebuie evitată şi tendinţa amalgamării—pierderea filigranului—cu cât mai diferenţiat, autorul e cu atât mai puţin ‘exponent’, ‘reprezentant’ (al unei clase, etc.). Se poate observa modul cum autorul interpretează socialul.