Cu vremea, miza gândirii lui Marcuse e mai puţin marxismul—cât o extrapolare freudiană. Materialismul lui e unul ‘pulsional’, freudian; vorbind de istorie, Marcuse pare neinteresat să observe că etnologia a demonstrat universalitatea principiului represiv, a dominaţiei şi a claselor—ceea ce ar sugera că acestea decurg din condiţii necesare.
Marcuse a trecut de la marxism, la materialismul pulsional, a parcurs drumul de la reducţionismul care întemeiază întreaga sferă a raportărilor umane posibile la primordialitatea şi exclusivitatea obiectualizării—la vehicularea ideii că organismele sunt menţinute în viaţă, împotriva propriei lor tendinţe la dizolvare, de acţiunea factorilor externi, în numele unei biologii perimate şi absurde.