Există câteva asemănări între Žižek şi Marcuse: discursul despre posibilităţi, explorarea posibilităţilor—promiscuitatea sexuală ca represie—o înţelegere similară a unicităţii lui Kafka, a radicalismului trăit al acestuia, al radicalismului înnăscut, probabil—utopismul. Žižek şi Marcuse seamănă în câteva privinţe.
Am apreciat gustul lui Žižek pentru recurgerea la episoade istorice ilustrative bine alese.
Altfel, nu am înţeles ce suflet ar fi trebuit budiştii să presupună că e mântuit prin distrugerea statuilor de către talibani. Altfel, raţionamentul e valabil pentru majoritatea religiilor, în mod sigur pentru cele universale. (Şi e interesant că pentru atâţia comunişti suprimarea unor oameni e mai puţin importantă ca triumful cauzei!)