Nu e vorba despre faptul că Marx a propus, la un moment dat, nişte idei—ci că le—a abolit mai târziu, le—a revocat, le—a abjurat—a abjurat umanismul metafizic al întâiei tinereţi—prezenţa timpurie a acestor idei umaniste e indiscutabilă, nu şi relevanţa lor genetică pentru sensul intrinsec al teoriei de mai târziu. Întâietatea cronologică nu e şi una logică, cronologia operei nu îi defineşte acesteia logica.
Umanismul inspirat de metafizica hegeliană a fost o idee de tinereţe, dar revocată după aceea—ceva la care Marx nu a rămas; cu alte cuvinte, nu avem motive să credem că, denunţând acest jargon umanist la hegelienii de stânga din tinereţea lui, Marx mai dădea o accepţie calificată limbajului ridiculizat astfel, şi propriei lui critici. (Ba chiar poate că, răfuindu—se cu hegelienii, Marx îşi regla conturile cu propriile debuturi filozofice mai umaniste, şi mai dependente de jargonul metafizicii hegeliene.)