Elemente ale biografiei lui Horkheimer

Elemente ale biografiei lui Horkheimer


La un moment dat, Horkheimer îi scria lui Pollock: ‘Viaţa noastră trebuie să fie un testament; utopie realizată la cea mai mică scară. Vrem ceva diferit, nou, absolute. Viaţa noastră e serioasă. Legile care guvernează societatea nu ar trebui să ni se aplice.’ Horkheimer s—a născut în 1895, find de—o vârstă cu C. Petrescu, I. Barbu, Blaga, şi era fiul unor ‘evrei asimilaţi’ (dar alte surse spun că, dimpotrivă, familia sa era una relativ conservatoare sub aspect religios—practic)—a urmat Realgymnasium, prietenul său Pollock era şi el fiul unui industriaş de succes, şi el e cel care i—a recomandat, în 1913, la Bruxelles, ‘Aforismele asupra înţelepciunii în viaţă’.
Parcursul biografic al tânărului Horkheimer nu e fără asemănare cu al Schopenhauer—tangenţa cu lumea afacerilor. A lucrat ca intern neplătit într—o fabrică din Bruxelles. Ca tânăr se interesa mult de literatură.
A ajuns să o cunoască mai bine pe Rosa la petrecerea de Crăciun din 1914. Ea era fiica unei englezoaice. Era creştină, şi a fost concediată când s—a aflat de relaţia ei.
La München, Horkheimer era îndrăgostit de Germaine Krull.
Abromeit are un subcap. intitulat ‘Între dispreţ şi milă’.
În primăvara lui ’21, Horkheimer citea Landauer, Vorländer, Engels, Kautsky, Cohn, Boudin (“Sistemul teoretic al lui Marx’, o carte americană din ‘07), ‘Critica economiei politice’, şi recitea ‘Lumea …’. În nov. ’22, a prezentat un referat despre materialismul istoric la semninarul de economie politică. Dizertaţia lui Pollock era ‘Teoria banilor a lui Marx’ (‘Zur Geldtheorie von. K. Marx’, inedită). E o dizertaţie descriptivă, neutră, şi foloseşte şi ‘studiile de istoria economiei politice’ din ‘Teoriile plusvalorii’.
A studiat la München, apoi la Frankfurt, la 30 de ani a promovat abilitarea cu o teză despre Kant. Îşi amintea că a urmat un an cursurile lui Heidegger, dar a fost mai impresionat de Husserl. Din ’40 a locuit în California. În ’49 a revenit la Frankfurt, unde a fost şi rector o vreme. În ’58 s—a retras într—o aşezare elveţiană.
A avut ideea ‘materialismului interdisciplinar’—iar un eseu al său din ’33 se cheamă ‘Materialism şi metafizică’.
Era cu un deceniu mai tânăr decât Lukács, Bloch şi Korsch, şi cu câţiva ani, decât Kracauer şi Benjamin, şi de—o vârstă cu Della Volpe—Pollock i—a fost cel mai apropiat prieten. S—a căsătorit în ’26 cu Rose R., secretara tatălui său, cu opt ani mai vârstnică decât el.
În iulie ’30 a devenit profesor de filozofie socială. Institutul a fost întemeiat de Weil, în ’24.
Abromeit menţionează ‘neîncrederea faţă de politica de partid’ (pag. 37).
O scrisoare din 1918 către Riekher şi Pollock are o mărturisire despre ‘Dna. Bovary’—după ce—l citează pe … Lamartine, Horkheimer scrie: ‘e singura carte care mă mişcă până la lacrimi’—o carte ‘negrăit de umană’—şi urmează o comparaţie între Flaubert şi Sternheim (un dramaturg şi povestitor evreu, expresionist). Era impresionat de descrierea ‘caracterului dezgustător al mundanului’. Dna. Bovary preferă să fie chinuită de jind, decât să îmbătrânească.
Aprecia că ‘foarte puţinele romane veşnice şi cele mai bune’ sunt ‘Candide’, ‘Quijote’, ‘Gulliver’. Recomanda, pentru relaxare, poeziile lui Otten. Îi plăceau ‘Wang—lun’ (‘de departe cel mai bun roman nemţesc contemporan’)—‘artă adevărată’, Döblin ‘prezintă lumea aşa cum e, în veşnicia ei’—
Scrisorile lui par să aibă o trăsătură de banalitate şi insipiditate; dar asta nu e ceva neobişnuit. În orice caz, merită măcar străbătute.
Colaboratori mai puţin celebri ai săi au fost Neumann şi Kirchheimer.
Abromeit are pagini interesante despre materialismul lui Horkheimer—critică a ideilor care ‘justifică forme de dominaţie ca veşnice şau necesare’. Deasemeni, despre ‘teoria critică timpurie’ a lui Horkheimer şi Fromm ca ‘model de psihologie socială istorică’—
Abromeit critică traducerea lui Shaw a ‘Dämmerung’ (’78).