Paleta subiectelor ‘Omului unidimensional’ cuprinde, într—o sinteză unică, filozofia artei, sociologia, logica şi ontologia, în condiţia lor fundamentală şi în aceea vremelnică; din ceea ce cunosc din scrisul lui Marcuse, numai studiul despre sinteza lui Weber atinge aceeaşi altitudine, iar ‘Omul unidimensional’ proiectează forţa gândirii autorului asupra diversităţii amintite de subiecte—veritabilul Marcuse, acela aflat în dialog cu Valéry şi Barthes, şi care remarcă trăsătura balzaciană a tandreţei lui Esther—unele abordări sunt critice (sociologia), iar altele propun vederile proprii autorului (filozofia artei, istoria logicii).
Există pagini de o frumuseţe formidabilă, şi ‘Omul unidimensional’ ca ansamblu e una din cărţile de filozofie remarcabil de frumoase; titlul se referă la omul şi lumea raţionalităţii tehnice, care absoarbe, conciliază, pacifică şi pune de acord, dizolvă contradicţiile.