Când eram copil, în a doua jumătate a anilor ’80, ultimul cincinal ceauşist, la Huşi mai lucra un bătrân cizmar pirpiriu, moş Dibu, care avea, pe peretele atelierului, adică al odăii unde—şi primea clienţii şi lucra, portretul înrămat al lui Lenin. Îmi amintesc mirosul odăii unde lucra moş Dibu. Faptul că expunea acel portret, epatând conştiinţele clienţilor săi, îi aducea un fel de succes de scandal, perseverenţa leninistă în acei ultimi ani ai ceauşismului trecând ca un fel de eroism bizar, o obstinare îndrăzneaţă, o frondă culturală.