Marxism şi filozofie

Dezbaterea şi controversa interbelice referitoare la marxism şi filozofie nu erau despre caracterul filozofic al marxismului (ca filozofie a economicului şi a acţiunii politice), ci la marxism ca teorie generală—ca filozofie completă. Nu era vorba despre faptul că marxismul ştiinţific ar fi nefilozofic—ci dacă livrează, sau nu, o filozofie completă, teoria generală a realului—prin ‘filozofie’, marxiştii vremii înţelegeau teoria generală. Cei ca Marcuse au căutat această completare filozofică, întregirea laturii economice şi, totodată, întemeierea ei, în ideile manuscriselor din tinereţe ale lui Marx—încă o dată, nu caracterul filozofic, sau valabilitatea filozofică, ale operelor de maturitate erau puse în discuţie, ci caracterul cuprinzător al doctrine, multilateralitatea ei—cu alte cuvinte, întrebarea era dacă marxismul e şi o metafizică (o analiză a esenţelor). Aversiunea la modă faţă de anumiţi termeni e neimportantă aici. ‘Reabilitarea filozofiei’ întreprinsă de câţiva comunişti interbelici corespundea unui scop dublu—răspuns dat anti—intelectualismului unor revoluţionari şi activişti ai vremii—şi demonstraţia că marxismul ca atare are resurse filozofice.
Or, tocmai miza acelei discuţii pare să fie uneori răstălmăcită, greşit reprezentată. În discuţie era caracterul de teorie generală al marxismului—cu alte cuvinte, teoria economică şi politică a marxismului a primit o întregire filozofică chiar de la Marx, sau are nevoie de una?
Nu cred că hegelienii interbelici care se prevalau de schiţele juvenile ale lui Marx făceau un lucru bun—deoarece se străduiau să asocieze teoria economică şi politică—aşa de elaborate—unei gândiri filozofice subdezvoltate, lăsate de Marx în paragina unor manuscrise.
Or, eu cred că teoriile economice şi politice marxiste trebuie să poată fi asortate şi cu alte teorii generale—şi nu în mod special ci aceea din manuscrisele comentate de Marcuse. Marcuse nu a demonstrat că Marx a lăsat, în manuscrise, o teorie generală completă şi convingătoare, cu adevărat necesară, nici că dezicerea care a urmat destul de curând redactării acelor manuscrise nu e valabilă.