Am avut destul răgaz, în cele 11 z. de concediu, în care am citit (Marcuse, leninistul Tertulian, Murakami), să mă gândesc la povara infinită—a literaturii proaste, a neamurilor proaste, a zgurii, etc.—şi la greşeală, ca la asumarea acestei infinităţi proaste, nocive—acesta e infinitul nociv. E o greşeală să primeşti îndrumarea către povara infinită.
Lepădarea poverii infinite e măsura umanizării, a inteligenţei practice şi vitale. Infinitul zădărniciei împovărează, demoralizează, descurajează. El se adresează forţelor autodistructivităţii ascunse în om, potenţialului autoagresiv. Împovărarea vieţii cu infinitul zădărniciei, cu dispersarea celor rele—asumarea vieţii presupune lepădarea acestor deprinderi. Povara infinită e sursa descurajării, şi antipodul frumuseţii. Iar puterea umană vine nu din reprimarea trăirii acestei poveri, ci din biruirea a ceea ce ea înseamnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu