Weber nu a transpus, nu a transferat, în mod direct, ca atare, nimic din Nietzsche în lucrările lui ştiinţifice; rezultatul lecturilor sale e ceva metabolizat, transformat, însuşit, asumat, ceva transpus în originalitatea gândirii lui. Ştiinţa e un produs, iar inspiraţia nietzscheană e mediată, intermediată de existenţă.
Nietzsche i—a inspirat înţelegerea de ansamblu a lumii istorice, a modernităţii, a socialului, nu i—a furnizat, ca I. Kant şi Marx, unelte ştiinţifice, interpretări savante; i—a inspirat gândirea, nu ştiinţa ca atare.
S—a observat că cel care îi inspiră pe sociologii germani timpurii e Nietzsche moralistul—adică, psihologul. Prezenţa gândirii direct inspirate de el depinde de rolul pe care îl are înţelegerea moralistului în economia gândirii ştiinţifice, funcţia rezultatelor acestuia. Pe de altă parte, există şi elemente de contrast (unele, acelea stilistice, valabile şi pentru raportarea sa la Marx)—Weber nu practica vehemenţele de ton, izbcnirile furioase, violenţa, vaticinările, tonul coleric, nici nu îşi asuma anticreştinismul. Weber nu e ‘Nietzsche sociolog’ (din acest punct de vedere, există o oarecare înrudire sau similitudine între Nietzsche şi Marx—doi temperamentali, etc., cu toate că aşa de diferiţi ca firi). Epistemologia nu înseamnă numai formă. Intelectualul Weber girează sociologia aceluiaşi—dar aceasta e o formă ştiinţifică precizată, în care nu pot fi transpuse modalităţi de cunoaştere distincte. E vorba mai degrabă despre afinitate intelectuală—decât despre inspiraţie ştiinţifică (reamintesc despre Durkheim şi Schopenhauer—oare interesul primului pentru suicid poate fi atribuit gustului ştiut pentru pesimism?).
Prin natura stilului fiecăruia, Simmel e mai înclinat să poată utiliza, ca sociolog, observaţiile moraliştilor, acestea îi sunt mai utile sociologiei aşa cum o înţelege berlinezul, informată de remarci psihologice—decât sociologiei istorice.