Toate fenomenele sunt la fel de ‘profunde’, există la acelaşi nivel, profunzimea e o metaforă spaţială, fenomenele nu au relaţii spaţiale, nu există în raporturi spaţiale. Nimic nu e mai profund decât altceva. Niciun fenomen nu e mai profund decât altele—prin definiţie, le e juxtapus celorlalte, iar ceea ce e numit ‘profunzime’ e nivelul său cauzal—cutare fenomen explică mai multe, sau mai bine, sau fenomene aparent disparate, etc.. ‘Profunzimea’ la care se referă unii ţine de stratigrafia cauzală—un fenomen e mai ‘profund’, fiindcă e cauza multor alte fenomene.
Explicaţia poate fi mai ‘profundă’decât fenomenul—pentru un metafizician realist, de ex..
Fenomenele nu sunt ierarhizabile ca profunzime.

Autorul nu poate fi personajul propriei ficţiuni; poate fi reprezentat de un personaj care îi poartă numele, etc.. Mintea e mereu dincoacele, numenul. Autorul nu îşi poate fi personaj. Cel care îi poartă numele e altceva, o creaţie literară. Dar autorul e numenul operei.
O operă e o lume fenomenală. Autorul e numenul acestei lumi, e numenul operei. A—l descrie înseamnă a caracteriza răsfrângeri fenomenale. Dar acela e nu autorul, ci personajul auctorial, vocea auctorială.
O operă furnizează partitura, fiecare contribuie cu interpretarea—actorii, regia, etc., iar mintea critică evaluează interpretarea, realizarea, nu partitura abstractă. De ce surprinde divergenţa evaluărilor, de vreme ce chiar ceea ce e evaluat, obiectul estetic, diferă? Critica evaluează lumi fenomenale, fenomene, la care mintea fiecăruia, cu particularităţile ei, deja a contribuit, deja a participat—mintea nu apreciază caracteristici fizice cuantificabile, ci irizări—la care ea deja a participat, din care ea e deja parte, latură—ceea ce nu contravine obiectivităţii —aşadar, de unde provin divergenţele? Din faptul unicităţii radicale, incomunicabile, a chiar ceea ce e evaluat—obiectul estetic nu există în neutralitatea consensuală a inerţialităţii, ci în dinamismul vieţii mintale individuale—acesta e aprioricul estetic, categoria constructivităţii, aprioricul realizării. Criticile nu se referă la caracteristici fizice cuantificabile desemnabile consensual. Nu există un consens, o experienţă comună—înrudirea nu înseamnă generalitate.

‘Ca să îi simtă un pic picioarele între picioare’—firmă de IT—mâncare—sutienul Corinei şi dezvirginarea ei. Snapping—uri, ‘reminiscenţe’.