Despre Simenon ca reprezentant al ‘şcolii ştiinţifice’ (ca tendinţă generică) s—a putut vorbi atât din cauza menţionării rutinei poliţieneşti, cât şi din cauza caracterului soluţiilor (‘lumea largă’, nu ‘cercul restrând de suspecţi’)—dar rutina e înfăţişată numai sintetic şi impresionist, concis, iar soluţiile pornesc din utilizarea anchetei esenţial raţionaliste, cu mijloace poliţieneşti, la scara ‘lumii’. Rutina nu e niciodată cu adevărat subiectul sau scopul sau interesul principal al acestor scrieri; e menţionată, fiindcă şi ea contribuie la adevărul atmosferei, girează realul—dar nu dublează tratatele de criminalistică. Că e posibil ca lui Simenon să nu îi fi displăcut nişte romane date ca policieruri din ‘şcoala ştiinţifică’, e altceva; el nu a scris aşa ceva, chiar dacă îi va fi plăcut la alţii, îi va fi plăcut să le citească.
De fapt, policierurile simenoniene sunt de resortul raţionalismului neenglez, miza lor e alta decât aceea a englezilor; sunt literatură raţionalistă, dar nu inspirată de fenomenul englez.
Diversitatea lumii romanelor simenoniene nu poate fi redusă la un tipar unic.