Aşa cum făceam abstracţie, în mod greşit, de faptul determinant că alţii nu fuseseră medici, nu urmaseră să profeseze, şi profesaseră ceva neanalog (deci viaţa mea cerea ajustări semnificative, în acord cu alt tipar profesional)—la fel, acum tind să fac abstracţie de faptul că Simmel n—a fost critic literar, cu toate că a scris, în mod ocazional, despre poezie (italiană şi germană)—renascentişti italieni şi post—simbolişti germani. GS nu lucra în vederea criticii literare. Sofisme& anomalii.
Fechner& teologul calvinist olandez& Lotze. Cursuri. Ca istoric al filozofiei. Mediul filozofic german al sc. XIX.
Menţionări ocazionale.

Registrele intelectuale—profesorii, istoricii, apoi proto—sociologii—vorbe de duh—idei, utilizate (KM) sau doar menţionate (presupusul panteism)—idei şi vorbe de duh—înţelegerea de ansamblu.
Contemporanii—ca esteticieni—sociologi—metafizicieni. ÉD, negativitatea, dar şi publicarea. Hibridarea, la Bouglé, mult înainte de Boudon. (Dar e vorba de complementaritate, nu tautologie.) Bouglé reunea aceste sociologii.
Demnitatea pesimismului, nobleţea pseimismului neconcesiv—şi neepigonic. Pesimismul nu e o înţelegere inferioară.

Geografia e altceva decât călătoria.
Există obiectivitate chiar în privinţa senzaţiilor, a experienţelor, a trăirilor.
GS a scris despre poezie, dar ocazional. E vădit că gusta poezia—şi că nu se simţea critic literar.