Ieri seară, după ploaie, m—am gândit mult la cuvintele lui Aragon despre romane, încrederea lui—tendenţiozitatea, ipocrizia, ‘absurditatea exaltării’—despre zodiac, şatena decoltată, cele 17 l., hegelianismul lui Noica (şi ponderea redusă a elementului kantian, Noica fiind mai degrabă idealist, decât criticist), valoarea ‘filozofiei ciobănaşului’, inspirată mai probabil de Vulcănescu, aşa cum a şi spus, decât de nazistul audiat în tinereţe.
De marţi, după ploaia de luni seara, vremea e autumnală.
‘Înţelegerea autentică a Bisericii şi a harului’, maximalul protestant.
Derapaje—de ex., Cosmosul—nu ‘lumea fizică’.
Gnosticii& ierarhia& şcoală& partizanatul& distorsiuni& ‘92& Laura& degetele& dugheana& luteranismul kantian.
‘Sfârşitul …’ ca roman.
Antiteze. Stângăcii. Strepezirea& vulgaritatea& antiteze, şcolărescul.
Ritm, azi.
Blonda, azi.