Decadentismul ca revers, prelungire subversivă şi extrapolare a naturalismului. Inspiraţia naturalistă a decadentismului francez

Decadentismul francez a negat naturalismul subvertindu—l, s—a împotrivit naturalismului subvertindu—l, eviscerându—l, preluându—l pentru a—l depăşi, contesta şi nega—bineînţeles, vehiculăm abstracţiuni, curente literare, atitudinile individuale puteau fi diverse, şi nesubsumabile unei strategii generale. De la naturalism, decadentismul preia scandalosul, şocantul, ultragiantul, neobrăzarea şi epatarea deliberată, direcţia anti—burgheză.
Decadentismul e un naturalism dus la limită, extrapolat—şi preschimbat în lirism, ceea ce e ceva nou, reversul liric al naturalismelor curente franceze.
Ideile circulă, inspiraţia există—nu putem vorbi despre un naturalism britanic, de ex., dar comunicarea trebuie să fi existat, inspiraţia naturalistă a măcar ceva din ceea ce scriau unii englezi—iar înafara francezilor, au existat italienii, ibericii, germanicii, ruşii, etc., plus americanii.
Decadentismul francez e un capitol în istoria subversivităţii literare, aparte prin aceea că e subversivitate potenţată—în sine, frontală, dar şi prin subversivitatea de gradul doi a punerii în cauză a normelor şi vederilor naturaliste.
La ruşi, a existat un naturalism dotoievskian, de inspiraţie dostoievskiană, şi un naturalism pre—expresionist, şi arhiexpresionist.