La 43—44 de ani, Simmel a publicat într—o revistă Jugendstil, practicând ludicul filozofic, umoristicul, divertismentul filozofic, aspect secundar, însă existent, al literaturii lui; a scris fabule, dialoguri, poemul ‘Numai un pod’, şi ceva despre Duse (ceea ce premerge viitoarele poeme în proză despre Garbo, Ekberg).

În articolul despre poezia lui Michelangelo (1889), Simmel îi citează atât pe Petrarca, cât şi pe Michelangelo. Altundeva, citează Sonetul 77 al primului.
Asher Biemann citează analiza lui Simmel—‘disonanţele vieţii’, etc., şi Michelangelo ca ‘om dincolo de religie’.
Freedman spune că Rilke aranjase o întâlnire între Simmel şi Rodin.

În ’86—’87 şi ’88—’89, Simmel a ţinut seminarii despre ‘Consecinţele filozofice ale darwinismului’; nu ştiu dacă sunt publicate, sau dacă există însemnări.
Are un eseu despre psihologia lui Dante, din ’84.

Helmholtz e unul din cei care au respins teza lui Simmel, în 1880.

Frisby scrie despre salonul lui Simmel. Ţinea şi seminarii acasă.
S—a căsătorit la 32 de ani.
Durkheim i—a publicat o scriere.