Elementul afectiv, pretinsa ingratitudine, vicisitudinile înţelegerii

Legatarii savanţi ai lui Marx, de la sfârşitul sc. XIX, erau kantieni şi nietzscheeni.
Însă unii remarcă ingratitudinea lui Weber. Nietzsche a inspirat sociologia lui Weber numai indirect, inspirându—i gândirea, înţelegerea de ansamblu, esenţa viziunii. Locul lui Nietzsche e în primul rând în viaţa lui Weber, nu în aparatul bibliografic ştiinţific. A fost Weber ingrat?
F. G. zu Solms—Laubach afirmă, în ‘Nietzsche şi sociologia germană …’, că Weber îl citea pe Nietzsche, ‘mai ales în vremea căderii nervoase’, şi începând de la mijlocul anilor ‘90; teluând şi rezumând, spune că ‘Weber a recurs la scrierile lui Nietzsche după căderea nervoasă’, iar referinţele sunt la lucrări de Hennis şi Stauth. Häussling are şi el o carte pe acelaşi subiect (“Nietzsche şi sociologia”), pe care Solms—Laubach o şi citează.
Häussling îi reproşa lui Weber ‘tăcerea’, iar Stauth se referea la ‘prezenţa nerecunoscută’. E adusă în discuţie ingratitudinea lui Weber, dar ipoteza e deplasată—Weber a scris lucrări ştiinţifice, specializate, iar menţionarea lui Nietzsche e corespunzătoare naturii personale a legăturii acesteia intelectuale. Ar fi putut fi de dorit ca sociologul să fi scris ceva despre Nietzsche—nu despre inspiraţia oferită de acesta. La urma urmei, cât au scris Durkheim, Stere, chiar Rainer, despre autorii ‘lor’? Şi cine i—ar cere lui Renard să fi scris despre inspiraţia găsită la Renan şi Taine? Metabolismul intelectual e altceva decât utilizarea unor resurse ştiinţifice. Se poate presupune că, la Weber, Nietzsche are alt rol decât Kant şi Marx.
Weber a scris numai lucrări ştiinţifice; ca economist, s—a ocupat de teoria capitalismului, etc.. Se spune că lucra la o operă monumentală, din care ‘Concepte fundamentale …’ e numai o parte.
Runciman are partea lui de dreptate, scriind că Weber nu era ‘un sociolog nietzschean’ (citat de Franz G. zu Solms—Laubach, pag. 89).
Schechter s—a referit la inspiraţia nietzscheană a reprezentării weberiene despre dominare legal—raţională (ascensiunea demagogilor, etc.).
La pag. 90, Solms—Laubach remarcă natura complexă a relaţiei dintre gândirea lui Nietzsche şi sociologii germani timpurii, arătând că nu e vorba de ‘ales şi comparat anumite citate’.
De la pag. 154 e discutată prezenţa lui Nietzsche în gândirea ştiinţifică şi în biografia lui Tönnies.
Riehl, congenerul lui Nietzsche, îl înţelegea pe Nietzsche drept filozof al culturii—‘Nietzsche ist der Philosoph der Kultur’; se spune că Riehl era prietenul apropiat al lui Simmel şi Weber.
Hennis (citat de F. G. zu Solms—Laubach, pg. 124) crede că se poate determina rolul lui Nietzsche în gândirea lui Weber—‘etica distincţiei’. Hennis scrie: ‘Simmel, ca Riehl, vedea în Nietzsche […] filozoful moral adânc, savantul important al moralităţii şi culturii’.
Relaţia dintre filozofia culturii (a lui Nietzsche) şi sociologia culturii germană, Kultursoziologie, e analizată în cap. VI. Cartea lui Riehl, ‘Friedrich Nietzsche. Artistul şi gânditorul’, a apărut în 1897.