Luni seara, ieşind să cinez, am schimbat câteva vorbe cu un fost coleg, mai ales despre terciul social, femei, celibat, intelect—despre manele (şi hip—hop), porno, intelect (şi limitările intelectului), , programarea neurolingvistică, sânge şi trandafiri.
O generaţie educată cu pornografie nu e capabilă de mai mult în relaţii. Cei care ascultă manele, se poartă ca în manele, preiau tiparele comportamentale din manele, sunt personaje de manea, imită stilul social al celor despre care se cântă în manele. Societatea tinerilor de azi e descinsă din muzica pe care o ascultă. Îi seamănă muzicii ascultate.
Programarea a fost inventată de Bandler (care a pornit de la terapia lui Perls, gestalt—terapia, practica relaţiei prin exprimarea emoţiilor, iar la 25 de ani şi—a publicat metamodelul: ‘Structura magiei, I’, completând cu procedeele hipnotice ale lui M. Erickson; în anii ’80, Bandler a devenit un nabab, un mahăr, un ajuns) şi Grinder (cu un deceniu mai vârstnic decât precedentul). O altă vedetă a şcolii e Dilts, cu ‘câmpurile unificate’—un alt neobarbar.
Atitudinea lui Bandler a fost aceea, vulgară, de ştab al terapiei, de căpătuit, guru al modelizării geniului, mentalitate vulgară de antreprenor american. Găselniţele acestui ştab sunt, azi, menţionate cu veneraţie de semidocţi.
Axioma lor, a ‘intenţiei pozitive’, e corectă.

‘Deriva sectară’ a fost semnalată.