Simbolismul le place oamenilor care iubesc frumuseţea, şi nu le place doar ca idee, ci ca realizare, ca idee eficientă, ca opere, ca fapt artistic, cu tot ocazionalul sau superfluitatea teoriilor, operele sunt mai importante decât ideile, nu teoriile sunt miza. Cei care iubesc frumuseţea găsesc în literatura simbolistă ceea ce corespunde dorinţei lor.
Au existat simbolismul mimetic, imitativ, epigonic, şi acela asimilat (Petică, Minulescu, Macedonski, Bacovia, Arghezi).
Simbolismul nu e justificat de teorii, oricare ar fi ele; operele reuşite nu provin din teorii. Poate că de la el a început voga teoriilor avangardei, iluzia că artistul trebuie să teoretizeze, să vehiculeze abstracţiuni (adesea, improvizaţii puerile).