Dacã o trãsãturã a unui personaj e uitatã, înseamnã cã autorul vrea ca ea sã fie uitatã, nu reţinutã şi reamintitã, aceasta e logica imanentã a povestirii. De ex., pentru personaje ca Watson, Battle. În plus, funcţionarea unei trãsãturi umane se cere contextualizatã, nu e un şrapnel.

Cu simţul, cu sentimentul participãrii la o lume.

Ingeniozitatea, originalitatea modalitãţilor de a gusta, calibrarea, etc.. Contracurentul. Înregistrarea indiferentã a divergenţelor critice.

Grost confundã cronologia, greşeşte deceniile, încurcã cronologia, situeazã greşit.

Oribilul vieţii e irosirea.

Nu cred cã Dna. Christie se interesa mai mult de ajutoarele marilor detectivi. Cred cã altceva vrea sã spunã, şi are un mesaj de transmis. Ideea e cã alţi autori n—au izbutit, pânã la ea şi în vremea ei, sã creeze decât figuri secundare. Ea nu spune cã în literatura poliţistã cele mai interesante/ importante personaje sunt/ trebuie sã fie ajutoarele marilor detectivi—ci cã în literatura altora izbutite sunt, prin forţa lucrurilor, numai personajele de rangul secund. Cred cã Dna. Christie vrusese numai sã sublinieze cã celorlalţi autori le—a rãmas sã exceleze doar în crearea de subalterni, revenindu—i ei prerogativa de a modela detectivii. Cred cã e un elogiu perfid, şi o înclinaţie nesincerã—aceea cãtre, chipurile, personajele de rangul al doilea.

Vigoarea, vlaga, carura, robusteţea. ’88.

Kant, Marx, Freud, chiar Schopenhauer. Simmel nu e în aceastã ligã, a descoperitorilor.

Scriitorii care au avut ceva de spus despre literatura altora—Carr (şi lecturile lui timpurii), Dna. Sayers. Critici, antologatori. Gazetãrie. Rubrici.

Mie sinestezia mi se pare cã denotã caracterul prea trupesc al minţii, al inteligenţei, neputinţa disocierii necesare, incapacitatea de abstractizare—de ex., remarcile nabokoviene despre stilul lui Kafka, Cehov, etc..

În amintirea citirii nuvelei lui M. Caragiale.
’88—stilul, armonia, eul, identitatea, trãsãtura. ’91—nuvela. ’92—vârful& ‘Dox’. ’93—marginea. ’94—surparea bruscã, delãsarea.

Rãul e finit, scrutabil, mãsurabil.

Poate sã existe predispoziţia, susceptibilitatea. Originea torporii, a extenuãrii, a ameţelii, a amorţelii—a paraliziei. Cine a fost întâia sã speculeze intimidabilitatea. Cine a fost întâia sã bruscheze, sã profite, sã umileascã—disproporţionat, nemãsurat, în neştire, pe saturate. Ipocrizia deplângerii ‘orfanilor’.
Rãspunsul somatic, reacţia somaticã.
Erorile de evaluare, de apreciere—imense.

Cu limitãrile lui, Grost nu are autoritatea inteligenţei artistice, a evreului argentinian, ci numai indignare moralizatoare, involuntar comicã. Ca NI, transferã eticul direct în estetic—la fel ca şi Ep..

Romanul ca obiect de artã. Poliedru. No.. Diferenţa marcatã între roman şi povestire; interesul povestirii e altul.

Grost despre Stagg, orbul Gaunt, bonomia lui Crossen; aversiunile lui pedestre, şi ipoteza, presupunerea cã sunt unanime, generale. Vrea policieruri nedeprimante şi cinstite.

Patrologul—policieruri—no.—Futrelle& Chesterton—ca despre Gaboriau. Ignoranţa.

Remarci despre povestiri—policieruri& almanahuri vechi& ca despre Gaboriau& Doyle& ignoranţa.

Proze scurte& tipare& similitudini& tematologie.

Romane care îi plac pânã şi lui Grost—Gruber (’47), Davis, Sale.

Joi seara—nu mi—au trebuit decât îngheţata, puţin parizer, roşii, douã trigoane; mâncasem salatã de roşii.

Ed.& ‘91& piaţã& Delon& ciuperci& ‘92& ’93—epurarea& acronimul, de la ce vin iniţialele& tarabe& voracitatea şnapanului& dozã& raţia& tarabe.

Bataille, Foucault, existenţialiştii, celelalte gogoşneţe, îl au pe Nietzsche, însã fãrã Schopenhauer& Simmel—adicã, fãrã glosar şi eratã, fãrã gramaticã.

Joyce la 23 de ani. Cititul& femeile. Blogul. Subiecte. Formatul. Raftul\ ed.—autorii.

Literatura de gen recomandatã de cusurgiu.

Ce îşi imagineazã Grost cã înseamnã ‘eufemismul’ … elizabetan.

Vecinãtatea apei curgãtoare dezmorţeşte mintea—muntele imbecilizeazã, tâmpeşte.

Epopeea& gazetãria& basme& romanul.

Ceea ce se cheamã dinamicã, sau acţiunea romanului; ca şi în francezã, ‘intrigã’ e polisemantic.

Realismul sacramental e disonant faţã de ceea ce ştim despre realitate; efectul retoric poate impresiona, însã se simte o disonanţã, o notã falsã.

Patrologul& policieruri& Futrelle, Chesterton& Doyle& ca despre Gaboriau. Antologii.

Posibilitãţile de originalitate oferite de literatura de gen. Originalitatea& arta povestirii. Grost& afganul& Fraser& americanii& Horguelin& catolicul Watson& francezii& cusurgiul& evreica& evreul Stahl& Truffaut& Ep. Sigrist& canadeza& Teachout. Analize. Poezia.
Tabere.
Stilul.
Autorii lui Truffaut, Stahl, Ep. Sigrist. Cãrţile recomandate (pânã şi) de cusurgiu.

Vin. seara, un gyros, bere.

Serialul anost. Cele trei seriale poliţiste anoste, franc monotone. Mulţimea de povestiri—ale filozofului ilustru. Autorul ilustru. Latura. ‘Sora’ din serial.

Van Dine& Stout.
Himes& Spillane& McBain.
Omiterea. Rev. fr. veche. Neaoşismul. Dizidentul. ‘La un an DUPĂ …’. CDC. Istoricul. ’97—rev.. ’97—tel.; vremea.
Valul: ’91—’93.

Ideea cã sfinţenia presupune asexuare. Ceea ce spune Iisus e cã viaţa nu va continua într—o formã biologicã—nu va exista întoarcerea la o formã biologicã. Biologia se va pierde ireversibil.

Policierurile, şi activitatea neobositã a inteligenţei.

Despre reed. ‘Dune’—ca ed. de lux.