Grost despre Van Dine& evreul argentinian despre Sternberg.

Trãirea înãbuşitã de cuvinte.

‘Moscova …’, Clift şi Fay.

Ieri (sb.)—trei filme—‘Moscova—Casiopeea’, Fay, ‘Ridicarea blocadei’.

Termenii se pot referi la—materialul folosit—mecanism, animarea, efectul—licãrire, scânteiere—pârâiturile coloanei.
Începusem prin a mã gândi la ecranizarea interbelicã a ‘Pelerinei spaniole’, şi la scântei, şi licãr.

Calmul& postare scurtã&

Bârfa calomnioasã în care se scufundã, cu delicii, catolicul BW. Moralism indignat, etc..

Criticii detestabili care invocã publicul, gustul zilei, entitatea publicã, pentru a—l impune ca pe un al treilea obligatoriu în intimitatea relaţiei cititorului cu literatura. Intimitatea se dizolvã. Astfel de critici sunt nu ‘arbitrii’, ci pretinşii ‘notari ai gustului’, cei care înregistreazã tendinţa comunã.

Ironia care face ca Grost sã dea ca exemplu de literaturã desuetã crâmpeiul în care V. Dine vorbea despre desuetudinea povestirilor lui Poe—‘stropitorul stropit’, vremelnicia.

Discul—marţi& joi& sb..

Literatura e creaţia cea mai purã a unei minţi, a minţii umane.

Într—un an şi jumãtate, la 33—34 de ani, dantura mea s—a distrus complet—s—a pulverizat—mai exact, distrugerea ei s—a accelerat.

Ca evreul argentinian despre Sternberg—‘92& , alegeri originale şi nearbitrare. Cinematograficul, nu literarul.

Predania creştinã nu ţine seama de ipocrizia de ordinul doi, ipocrizia psihanalizabilã, nemãrturisitã nici sieşi.

Suprafaţa verbalã a operei—ca tapiserie, şi ca relief.
Radu P..
Aprecierea boantã.

Ecranizãri—Hitchcock, Dna. Ch., Greene.

Dezicerea. Abjurarea.

Proza scurtã mai degrabã vehiculeazã, decât creazã. Simbolizeazã—ceea ce nu e un surogat, ci ceva intelectual. Meşteşug de epigramist şi bijutier, de giuvaergiu. Ideea dozei—Himes, la Morariu—vraful. Însã proza scurtã schiţeazã. Originea istoricã—gazetãria& umplutura.

Accentuarea instinctivã a aspectului de tapiserie, şi a aceluia de altorelief—polii verbalului.

‘Styles’, ‘Ackroyd’, ‘ABC …’.
‘Visul din …’.
Simbolistul.
Sovieticii& ‘O pânzã în depãrtare’& ‘Delfin’& contrafaceri. Una din cele mai hedonizate forme de literaturã.
Swapping—ul. Kessel.

Ideea de ‘romancier obişnuit’—neexcepţionalul unei literaturi. Pe când publicau Flaubert, sau Beyle, Balzac şi Hugo, trebuie sã fi existat şi romancieri obişnuiţi.

Trilogia ‘Valois’& romanele despre sc. XVIII& romanul comic, umoristic& ‘Bragelonne’& nuvela& simţul& criticul scoţian.
Contrafaceri.

Stilul, adicã gândirea, în slujba banalitãţii subiectului.

E întrucâtva firesc ca un flaubertian sã—şi intituleze o carte … ‘Arsenic’.

Butor& Ulici& MP& NS& retrad..
Sovieticii.

Armonia şi disonantul, impropriul, inadecvatul.

Berea comandatã.

Al doilea roman cu muschetari—ed.& ‘Andrews’—parodia& romanul despre ultimul Împãrat grec. Whitman din anii ’50.

Mintea mea tinde sã vadã, şi sã evalueze, mai degrabã întregul, ansamblul. Grost tinde sã fãrâmiţeze, sã disece. E neconvingãtor prin aceea cã procedeazã destul de maşinal, cu o precizie neînsufleţitã.

Thrillerul, ca literaturã a dinamismului fizic, a agerimii.

Joi—un ‘Beck’s Green Lemon’, un suc de nectarine, şi o halbã de ‘Timişoreana’.

Pentru cei trei cârnaţi ‘Alpin’, îmi mai trebuia un leu (cãci aveam la mine numai un bon, şi unsprezece lei).
Joi—parizer, roşii, icetea, un L bere, un suc; ieri, cozonac, lapte, nectarine, cremwurştii din ajun, icetea, îngheţatã, doi L de bere.

‘Trek’, lumea, ‘Bond’, Nero& Mike, ecranizari, cr., kantismul, Lynch.
Banalitatea intrinsecã a lumii serialului nu poate fi un inconvenient pentru un trekker.

Altruismul e o formã de curaj, de neînfricare. Demenţa am întâlnit—o însoţitã de laşitate.
Laşitatea, defetismul, mântuiala, pretextele, reaua credinţã.

A scrie, despre Pãrinţi, ca un bãrbat—nu ca un estropiat.

Schiţa psihologiei paterne.

Faptul cã se vorbeşte despre timp în termeni spaţiali denotã tendinţa de a controla timpul, controlul asupra timpului, spaţializarea înseamnã reificare, inerţializare. Însã e o tendinţã generalã a vremii noastre—‘undeva …’, ‘în spaţiul …’. Timpul e conceput prin prisma controlabilului spaţial, drept ceva ce poate fi mânuit, stivuit, etc.. E iluzia de a avea controlul asupra timpului, de a deţine timpul—nu de a fi timp şi vremelnicie, ci de a—l avea. Timpul devine ‘un spaţiu’.

Bãrbaţii—hoaşcã, cicãlitorii, trãsãturã foarte nemasculinã.

‘Caşul’—batjocura paternã.

Ceea ce se spune, şi ce nu.

Mai ales lichelele au neobrãzarea de a moraliza, sfruntarea de a cicãli—tocmai fiindcã sunt frustrate, complexate, înãcrite. Moralismul complexaţilor.

Bãrbaţii neputincioşi, neisprãviţi, sunt apodictici, ritoşi, sentenţioşi, firi de soacrã, colţuroşi, cicãlitori. Aceasta e marca frustraţilor—şi lucrarea frustrãrii. Aceasta e neruşinarea frustraţilor.

Animalitatea posacã şi monotonã a atâtor cupluri.

’91—thrilleruri, policieruri (valul)& decadenţii—nuvela mateinã& sociologie& paleta—atât divertisment (sb. şi luni), cât şi artã (marţi şi laureaţii). Anca. Vremea. ’91. Vremea. A scrie sociologie—originalã, şi a citi thrilleruri, policieruri, proze scurte, nuvele.

Viaţa modificã înţelegerea teoreticã, funcţionarea gândirii abstracte, nu înţelegerea teoreticã modificã viaţa.