Tresmontant vorbeşte simultan despre integritatea noului nãscut şi despre ereditate, povara ereditarã, despre teozã şi afundarea, distrugerea prin vârstã, ca şi despre profeţia uşor inexactã şi viitorul deschis.
Sunt aporii pe care nu le aduce nicãieri în discuţie. Ce teozã, dacã îmbãtrânirea pare sã însemne inevitabil distrugere? Care integritate a nou—nãscutului, dacã vine pe lume cu povara unei ereditãţi?