E la modã sã îi dispreţuieşti pe Clancy, Ludlum, Grisham, Forsyth, le Carré, Fleming, chiar MacLean—ca autori de thrilleruri convenţionale, nesubversive—sau, dimpotrivã, pedante, cãznite, artificiale; unii se simt oameni de gust, fiindcã îi dispreţuiesc.

Crezusem cã McBain e un fel de Himes. Aflu cã nu e.

Mi se întâmplã sã mã gândesc la Grisham ca având fizionomia (cabalinã) a lui King—poate cã din cauza prolixitãţii atribuite ambilor, surplusului verbal.

Ostracizaţii literaturii.

Ideea mea de thrilleruri verniene—‘Sandorf’& ‘Indiile …’.

Perec, intuiţia, Littell, autorii.

Crezusem cã francezul a mai scris despre Philby. Sorge.

Sunt unul dintre cei care gustã orice a scris H de B—inclusiv literatura pseudonimã dinainte de a fi devenit el însuşi.

Cu unele cãrţi e ca şi cu unele femei—e o chestiune de voracitate şi de fiziologie, chiar dacã nu sunt prea multe de spus. E ca Morariu despre Himes—o experienţã.