Serena era o bacantã placidã, rotunjoarã, de o sexualitate explozivã, lascivitatea complementând îndeajuns robusteţea eroticã, vlaga, energia—ca şi Deborah de copilã, sau Stefania la maturitate. La 15 ani, când descopeream cinemaul erotic italian, îmi doream partenere ca Serena, Deborah şi Michella—mai ales genul abundent—picant, vedete nurlii; la 15 ani am vãzut patru astfel de filme italiene, iar la 18 ani—încã trei (cu Eva, Stefania, Katarina). Însã cinemaul erotic nu e un scop în sine—chiar dacã furnizeazã termeni de comparaţie, etc.. Existenţa, empiricul sunt mai interesante. Scopul cititului, al cunoaşterii, sunt existenţa, priceperea, mintea; drama e aceluia care nu înţelege ce se întâmplã cu el.