Drumul la Sibiu
La Fãgãraş am vãzut, din mers, mãnãstirea franciscanã şi firma ‘Obama’ (mai întreg, ‘Obama Invest’); la Oneşti vãzusem firma ‘Onedin’—şi cafeneaua dintr—o piramidã de sticlã albastrã. Însã am cãlãtorit, la—ntoarcere, cu câteva tinere oneştence frumoase şi dezgheţate.
Am remarcat sânii, mari, ai sibiencelor—şi ai ardelencelor, în general; dar se poate ca observaţia mea sã fi fost tendenţioasã.
Pe drum, nimeni nu citea nimic—oameni care preferã sã se plictiseascã.
La Sibiu am mâncat nişte cabanos în aluat, foarte bun, şi douã felii de plãcintã cu brânzã—aceasta, de o simplitate îmbietoare. Am bãut nişte icetea adus de la Iaşi—luni dimineaţa fusese brumat, şi nişte sprite. Patiserie mâncasem de la ‘Simpa’.
Am locuit din nou pe Calea Dumbrãvii, aproape de ‘Hotelul Sport’, însã la altã pensiune—‘Nero’—decât dãţile trecute. O zi de cazare e 800 de mii—mai puţin ca biletul pânã acolo—sau de acolo. Aranjarea camerei şi baia mi—au plãcut mai mult, duşul era încãpãtor.
La popasul de la Oituz am servit, la dus, trei mici şi o bere; la întoarcere, am coborât pe malul Oituzului, ca sã ating apa. O nesimţitã m—a enervat plângându—se, prosteşte, de banalitatea peisajului.
Aşezãminte franciscane am vãzut la Fãgãraş şi la Roman.
La dus, m—am gândit mult la meritele prozei scurte.
Am înţeles de ce un controversat trust de presã a sistat livrarea de thrilleruri şi de Nobeluri —paranoia rãstãlmãcirilor.
În Sibiu m—am aflat 15 ore. Cãlãtoria a durat 33 de ore.
Torpoarea mea cotidianã e cauzatã de plictis; lipsa vioiciunii dispare, în fluxul salutar de stimuli—şi prin interrelaţia acestora—dependenţa Shakirei, decolteul unei copile, lipsa unei cãrţi, berea. Un jet, un flux de stimuli aţinteşte mintea.
Paşii pe malul Oituzului …. Însã şi murdãria acestor popasuri montane, ubicuitatea mizeriei, a deşeurilor, etc..
La popasurile din munţi era rãcoare, şi mi—am amintit cã nu mai atinsesem apã de munte de 15 ani.
La întoarcere, marţi seara, mai aveam 7 mil. pe card, şi un mil. în buzunar.
De la întoarcere, am dat de gustul berilor cu suc de lãmâie.
Schiţam eseuri cu titluri ca ‘Sexualitate explozivã’, etc..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu