Imbecilul Chabon, care îl ia la rost pe Joyce, crede cã Vico a fost un istoriograf renascentist. Vai, imbecilã francheţe de cretin. Şi, din nou, blazarea aceea isteaţã, insuportabilã, enervantã. Nu mã intereseazã de ce gândeşte aşa; însã ‘Dublinezii’ e, ca ansamblu, o capodoperã—iar ‘Portretul …’ e un roman remarcabil. Chabon pare sã vrea sã sugereze cã reuşitele lui Joyce sunt sporadice, necaracteristice—a se vedea condescendenţa isteaţã cu care bagatelizeazã versurile, trãsãtura iezuitã a irlandezului; articolul e o mostrã de rea—credinţã deliberatã, asumatã, şi de insolenţã.

Psihologia linşajului—şi asmuţirea haitei.

Cretina i—a furnizat limbajul, ea i—a girat diagnosticul, ea a consimţit la aceastã versiune; azi aflu şi cã s—a—nşelat, şi cã îi e fricã, îi ţine isonul, îi cântã—n strunã. Limbajul a fost girat, obrãznicia declanşatã.

Metafora politicã—‘a treia carte’, înfiabilul.

Îmi place sã cred cã apolog va fi însemnând ‘cuvânt înãlţat’.

Inocenţa profesatã, neştiinţa& transportul& Xanaxul& cine a dat tonul, şi a folosit limbajul& genetica& a treia carte.
Ipocrizia& contrastul cu îndemnul de a refuza—şi cu cinismul raţional.

Oamenii chiar nu realizeazã cât de imbecilã e rãutatea.

‘At all’ se traduce prin ‘chiar deloc’.

Polonezul& naturalistul nordic& ‘60& trad.& MB.

Sapiditatea pe care o are viaţa limpede.

A savura incomparabilul literaturii.

Natura simbolicã, nemagicã, a toate. Realismul patristic, dacã existã, e greşit. Riturile numai simbolizeazã, sunt pur simbolice, nemagice, lipsite de vreo putere intrinsecã. Vechimea nu autentificã nimic—ci numai raţiunea; iar dacã rezultatele acesteia sunt incerte, le prefer certitudinii false.

Gândul arbitrarului, al silniciei ilogicului, mã chinuie ca şi acela al penuriei.

Cã puteam sã bat nepedepsit. Puteam snopi, dupã plac.

Necreatul nu poate sã fie agent—şi nu e atotputernic în accepţie verbalã, ci esenţialã.

‘Zgãbearţã’, ‘Afansin’—deprinderea dãrii pe mâna brutelor; împreunã cu cine se fãceau astfel de … glume.

Interesul romanului nu e altul decât acela al naraţiunii de amploare—epopee, poem epic. E vorba despre anvergura naraţiunii. Lumea ca fruct.

Trebuie o caracterizare mai bunã a statutului ucenicului în tradiţia religioasã evreiascã—ce însemna un ucenic, ce semnificaţie avea ucenicia, ce se aştepta de la un ucenic, ce spunea despre cineva faptul de a fi fost admis ca ucenic.

Dum. seara—un hamburger dublu, un cheeseburger, un l. bere; dum.—banane, apã mineralã, cafea.

O funcţie chimicã. Omul e un chemostat.

Ceea ce pãruse prea deochiat, prea numai de—un fel—mecanismul a fost mereu acela al gãsirii/ scornirii de pretexte—nu numai cuţitul, ci şi Leblanc\ ‘Taipan’, etc.—sub pavãza principiilor pedagogice. Postulatul bunei credinţe. Rãul are mereu nevoie de albia moralitãţii.
Înaintea degeneratului, fusese degenerata.
Vademecumul distrus. Douã seturi de pretexte—pentru derobare—şi pentru strivire. Chipul nu înşealã—pare bleagã, însã rea.
La 28 ½ ani, formulasem cu precizie originea rãului—zbirul, antipatia resimţitã, distructivitatea—originea amorţirii mele psihice.
Brutalitatea care şi altora le pãruse gratuitã, deplasatã; ulterior, eroizarea zbirului celuilalt.
Cine mi—a indus ideea, reprezentarea de sine distorsionatã, absurdã; sunt lucruri de viaţã şi de moarte, iar Biblia învaţã cã pãrinţii din lumea aceasta pot fi, şi sunt, ucigaşi şi prigonitori—adesea, în limitele trasate de nevoia ‘conştiinţei curate’. Apoi, calomnia, bârfa—şi teza nocivitãţii bunicilor care intervin, care ‘se amestecã’ în pedagogia pãrinteascã.