‘Condotierul’ apare, în lectura lui Horguelin, ca un exerciţiu de tinereţe, o schiţã, o prefigurare, ceea ce îi asigurã un loc simbolic. Prefigureazã ceea ce va deveni Perec, evoluţia lui viitoare; editarea ‘Condotierului’ îi oferã lui Horguelin ocazia de a scrie despre ceea ce era Perec înainte sã devinã cu adevãrat Perec—şi, deasemeni, despre un Perec pânã acum inedit, un ‘Perec nou’, apreciabilã şansã pentru un cunoscãtor. Perec, Roussel şi Mandiargues sunt autorii tutelari ai blogului lui Horguelin.
‘Condotierul’ e pregãtirea lui Perec pentru ceea ce avea sã urmeze; nu numai un roman de tinereţe, ci unul care chiar prefigureazã viitorul autorului, şi însumeazã preocupãrile lui literare—nu o surprizã, ci atestarea coerenţei unei evoluţii.
Horguelin aminteşte despre trei romane de tinereţe ale lui Perec.
Afirmã despre ‘Condotierul’ cã nu e ‘cu adevãrat convingãtor’ ca roman; cu 51 de ani înainte, Perec scria cã a trecut la redactarea a ceva mai convingãtor, cã reia într—un mod mai convingãtor ceea ce era de interes în ‘Condotierul’.
Însã ‘Condotierul’ nu conteazã ca prim roman mai puţin reuşit al lui Perec, ci ca ceva nepublicat, ca inedit postum; nu exprimã voinţa autorului de a face public rezultatul strãdaniei lui, e ceva ce nu—l reprezintã, nu—l poate reprezenta în întregime—la fel ca şi scrierile din tinereţe ale lui Flaubert, şi atâtea alte inedite postume din vremea uceniciei autorilor, drept care condescendenţa nu—şi are locul, cãci tipãrirea postumã a scrierilor de tinereţe e, pe jumãtate, o indiscreţie—aproape la fel ca şi publicarea jurnalelor. Şi e spre cinstea lui Perec cã a ajuns la merite literare prin strãdanie conştientã, cã a ajuns sã—şi merite reuşita. Mersul creaţiei lui e inteligibil şi logic; a gãsit nu din întâmplare, ci cãutând, testând, încercând.