Caleidoscopul de primãvarã al unui celibatar

Caleidoscopul de primãvarã al unui celibatar





Truesdale are un eseu bun (adicã: instructiv şi interesant—altfel, e prost scris, de o vulgaritate dezagreabilã, şi dezlânat, digresiv, cu divagaţii neavenite, şi cu intonaţii colocviale care sunã fals) despre patru antologii ale lui Dozois; referindu—mã la criteriile de antologare, eu aş vorbi mai degrabã despre subiecte, decât despre subgenuri—criteriul unei antologii trebuie sã fie mai degrabã un subiect literar, sau o temã, decât … un subgen, a cãrui definire ţine mai degrabã de marketing, şi de industria infraliterarã, subgenurile sunt scorneli ale industriei.
Acestor strategii (de marketing) trebuie sã le fie opusã o tacticã, una inteligentã şi coerentã.

Van Vogt e un autor blamat—însã a fost antologat de Boucher şi Dozois, şi tradus de Vian—care era nu numai un om de gust, ci şi un surrealist avizat.
Eu am vreo douãsprezece cãrţi de Van Vogt—cele mai multe, traduceri din anii ’90—şi—mi amintesc cã un recenzent deplora valul, scria cã se traduce prea mult Van Vogt, cã existã un excedent. De admiraţia lui Vian trebuie sã fi aflat chiar în ’97.
Şi mai e ceva: gãsesc la Hartwell ideea interesantã a lui Van Vogt ca releu literar—ca legatarul şi reprezentantul vârstei gernsbackiene, un fel, aşadar, de fosilã vie, un gen fosil—însã nu asta vrea Hartwell sã insinueze.
Şi ce înseamnã vârstã gernsbackianã? E vorba mai degrabã de Cummings, şi de basmele acelea maşiniste, futuriste. Chiar literar, e vorba despre stilul deficitar, rudimentar, neambiţios—ceea ce s—a spus despre literatura antologatã de Asimov, etc.. Probabil cã nici Van Vogt nu scrie mai bine. (Clarke şi Heinlein sunt în altã ligã, Bradbury îi displace Ep. Sigrist—nu şi mie, iar Asimov e gustat, ca scriitor, de catolicul Watson, de canadezã, de evreul canadez.)

Literatura lui Van Vogt afirmã primatul imaginaţiei, întâietatea imaginaţiei, a povestirii ca atare. Asta înseamnã primatul imaginaţiei: când (aproape) nimic altceva nu existã, decât forţa, vlaga imaginaţiei, robusteţea. Neîntâmplãtor, cineva vorbea de energia povestirilor gernsbackiene—ceea ce recomanda şi Asimov, la literatura pe care o antologase. Tot asta s—a scris şi despre neobişnuitul imaginaţiei lui Burroughs. În felul acesta, Burroughs şi Van Vogt demonstreazã ceva, probeazã ceva. Vlaga imaginaţiei, ca ceva independent de stângãcia literarã. (Cei cãrora nu le place surrealismul neetichetat, nu vor înţelege cuvintele lui Cingria despre basmele asiatice, despre folclorul asiatic. Autori ca Burroughs şi Van Vogt sunt, neapãrat, autori de basme. Existã şi basme culte, cu toate cã puţine alte literaturi se pot lãuda cu maeştri ca I. Creangã, Eminescu şi Caragiale. E pãcat cã, la noi, basmul cult s—a încheiat odatã cu generaţia junimiştilor.)
Unii nu vor surrealism neetichetat. Însã alţii ştiu sã recunoascã surrealismul acolo unde—l gãsesc. Poate cã acesta e adevãrul corespunzãtor remarcii lui Post despre ‘şcoala incoerenţei’ (el n—o numeşte aşa …).

Unitatea scrierii nu e unitatea unui clişeu; o scriere poate fi unitarã, având, sau reunind, elemente diverse—nu aceasta dicteazã unitatea ei, care trebuie sã fie una de formã, ton şi inspiraţie. Cu alte cuvinte, unitatea scrierii trebuie sã fie una organicã. Ea decurge direct din condiţia de singularitate a creaţiei. O scriere poate sã fie unitarã—sau, nu e aprioric neunitarã—folosind elemente realiste, melodramatice, etc.—unitatea depinde de dibãcia cu care le foloseşte.

Însufleţirea, înfrigurarea şi bucuria literaturii—experienţa fluidului imaginaţiei, a lumii.

Chestionarul& Knight, cr.& antologii& Knight, Aldiss, Boucher, Budrys, etc.. Ca Verne. Articole\ romane. Ca Asimov. Tabelul—adnotãri. Antologii. Rezumate& lapidaritatea. Cu gândul la Knight.