Atunci când postea în deşert, Iisus a fost ispitit de foame, de îndoiala de sine, şi de dorinţa de mãrire, de succes lumesc; de întâile douã ori, Iisus e ispitit sã facã ceva, însã sensul e acela cã e ispitit de îndoiala de sine—dacã eşti cu adevãrat Unsul Lui Dumnezeu, de ce suferi de foame, de ce nu poţi sari nevãtãmat de pe Templu? Aceste prime ispite sunt forme ale îndoielii de sine. Iisus e ispitit de gândul cã, dacã ar fi cu adevãrat Mesia, ar putea sã prefacã pietrele în pâine, etc.. Nu poate, aşa cum nu poate nici supravieţui aruncãrii de pe Templu—atunci, ce fel de Uns e? Cum se mai îndeplinesc în El profeţiile despre Hristos? Ce fel de Mesia e acesta? E ispitit de gândul cã nu corespunde profeţiilor despre Cel aşteptat.
Odatã ce le depãşeşte, şi ajunge la convingerea cã e Mesia, apare ispita de a reuşi în lume—atunci, închinã—te stãpânitorului acestei lumi—mai exact, al lumii succesului, al lumii reuşitei lumeşti. Fii tu însuţi un stãpânitor; condiţia pentru a stãpâni în lume e sã nu I Te mai închini Lui Dumnezeu. La a treia ispitire, Iisus nu mai e chinuit de gândul de a—Şi proba rangul—ci de a lua calea succesului lumesc. Poţi ajunge mai departe decât oricine, dacã Te vei închina cui trebuie, dacã vei urma regulile mai—marelui acestei lumi.
Trebuie înţeles cã acestea sunt ispite, nu dialoguri; noi înşine se întâmplã sã povestim cuiva o ispitã, o tendinţã, un gând, o şovãialã, o indecizie, o incertitudine, sub formã de dialog, ca şi cum altcineva ne—ar vorbi, ne—ar şopti, deşi nu asta vrem sã spunem, şi nici nu a fost acesta fenomenul psihic.
Iisus greşea şi dacã Se îndoia de Sine, şi dacã se îndoia de calea de urmat—cele douã fiind distincte. Atunci când postea în deşert, Iisus a şovãit, a ezitat. Cine sunt? Ce sã fac, ce cale sã urmez? E o realizare, o înţelegere, o conştientizare treptatã. Dinamica interioarã e povestitã, pusã în scenã sub formã de controversã teologicã. E exteriorizatã, dramatizatã. Iisus S—a întrebat dacã e cu adevãrat Cel uns; dacã e, de ce nu poate face minunile profeţite—aşadar, ce înţeles pot sã aibã profeţiile? Iisus le dã o semnificaţie figuratã. Spune cã nu se vor îndeplini literal—cã nu trebuie interpretate literal.
A se îndoi, a fi asaltat de îndoialã, nu e o greşealã, nu e ceva imputabil, fiindcã Iisus e fãrã pãcat. E ceva ce survine, ceva ce se întâmplã; decizia, însã, e partea omului.

Lui Iisus Îi era foame, şi S—a gândit cã, dacã ar fi cu adevãrat Mesia, ar putea sã facã o minune, procurându—Şi, astfel, de mâncare. Totodatã, ispita e şi de a nu mai posti. Însã Iisus decide sã continue postul.

Iisus e, câteodatã, la nevoie, aspru; însã nu e niciodatã rãutãcios.