Efigia lui Kojève

Efigia lui Kojève



Kojève e un personaj deconcertant—seminarul, cariera administrativã posteblicã, erudiţia (limbi orientale, neoplatonism), prieteniile (Strauss, Schmitt, Fessard), teribilismul şi succesul ca om de stat, stalinismul. Îi erau încredinţate misiuni de stat unui om care se declara stalinist, un zeu viu, etc.. Vreau sã spun cã teribilismul nu l—a deservit.
Kojève a învãţat limbi orientale, a discutat politicã, istorie, fizicã, filozofie anticã, s—a declarat stalinist şi un zeu în viaţã (expresia provine din aceea biblicã şi creştinã: ‘Dumnezeu Cel Viu’), a lucrat pentru guvernul francez.
Probabil cã în administraţie a fost, totuşi, mai degrabã un pion, un funcţionar docil, decât un decident de anvergurã.

Nu ştiu de ce i se pãrea lui Kojève cã un sistem economic se va putea globaliza cu rezultate identice, sau cã va putea sã aducã ‘sfârşitul istoriei’, câtã vreme, înafara sãrãciei, rãmân atâtea alte surse de dramatism în existenţele umane. Lichidarea ipoteticã a sãrãciei, imposibilã la nivel global, sau oricum înafara orizontului, nu va elimina şi celelalte surse de nefericire. Amiaza economicã prezisã de Kojève nu se referã decât la unul din aspectele nevoilor umane.
Ipoteza socialã a lui Kojève e de un reducţionism descurajant, de un utopism sumar, şi nu rezistã celei mai elementare examinãri.
Lecţia discreţiei austere, tenacitatea şi erudiţii care nu se plâng (Dumézil, Frazer, etc.)—Kojève avusese timp pentru limbi clasice şi orientale principale, fizicã, strategii economice, etc.. Erudiţii care nu se lamenteazã şi eroizeazã.
A şti mai multe nu înseamnã a şi gândi mai bine; erudiţie, nu titanism. Erudiţia, irosirea şi risipa.
Decizia de a cunoaşte, de a înţelege. Trebuie sã decizi sã cunoşti, sã conştientizezi.