Ceea ce mã deosebeşte, şi chiar distanţeazã, întrucâtva, de evreul canadez, e New Wave—ul: The Cure, Talking Heads, acolo unde la el existã Pixies, sau, mai ales Pixies; deoarece cred cã el nu a reuşit cu adevãrat sã integreze New Wave—ul. Cãci e vorba despre Eno—şi chiar Bono, mai mult decât despre Mustaine şi armeni. Eno, Amos, Bush, Melua.

Integritatea rock: post—punk, industrial, alternativ, indie, grunge, noise, No Wave, Dark Wave, goth.

Experimentator lucid. Existã ce admira, literar, la Eliade. Dezavantajul apusenilor de a nu—l cunoaşte tocmai pe întâiul Eliade.

Punk—ul dansabil, punk—ul pentru dans.

Mie mi s—a pãrut cã acea iubire iluzorie, cu contururi fantasmatice, justifica totul—când, de fapt, nu justifica nimic—niciunul dintre paşii greşiţi.

Interregnul. Cele trei albume analizate. Îndemnul de a asculta albume—de ‘a merge pe albume’.

Pentru evreul canadez, interregnul dintre anii ’80, muzica anilor ’80, şi ascensiunea din urmã cu un deceniu (dealtfel, evreul canadez îi bagatelizeazã pe neo—zeelandezi şi pe K. Chiefs, şi îi displac nişte australieni) —aşadar, anii ‘90, nu înseamnã un deşert muzical—ci grunge—ul, Radiohead, Nails, Addiction, Daffodils, Preachers, câţiva rapperi—înafarã de proto—Britpop. Adicã, nu e ca şi cum în anii ’90 nu s—ar fi întâmplat nimic interesant în muzicã; dimpotrivã.

Deocamdatã, nevoia de nou.

Am, ca şi evreul canadez—şi spre deosebire de catolicul Watson—înclinaţia albumului, a întregului analizabil ca atare—cu toate cã i se întâmplã şi lui sã discute şi recomande numai cântece (--acelea pentru bãrbaţi singuri, varã—cu pop—ul indie, energizare, sinucigaşi etc.--)—ca şi, uneori, versuri sau expresii sau variaţii.

Albumul analizat e tocmai acela cu titlul bagatelizat. Însã chiar şi atunci îi semnaleazã şi subliniazã farmecul.

Completarea concertului (dublu)—ca o a treia ajustare, azi. Termenii concertului& impresia falsã, greşitã& pop—ul indie& câteva trupe bagatelizate, al cãror stil ar fi fost de aşteptat, sau probabil, sã îi placã—şi chiar mult …. Albumul analizat era chiar acela al cãrui titlu fusese bagatelizat—înainte.

Educarea treptatã a gustului—ceea ce ajunge sã placã numai treptat; pe de altã parte, însã, atât abrutizarea, cât şi neglijenţa, scâlcierea—de unde, nepriceperea a ceea ce e subtil. Gustul bont, calp. Ceea ce cere o dezmorţire, necesitã o înviorare gradualã—o dezîmbâcsire, sau o dezdobitocire; însã asta e bine, înseamnã progres, emancipare.

Muzica, drept metaforã a ceea ce am de oferit, a ospitalitãţii empatice.

Ambivalenţa—ceea ce sunt, la evreul canadez, Andrew W. K., New Radicals, Buzzcocks, Madness, Turtles, Bronski Beat—kitschul.
(Deja de peste un an, evreul canadez nu mai scrisese despre muzicã.)

O idee despre muzica cea mai îmbietoare, care sã calmeze, încânte, învioreze şi mângâie—Pinback, E. Smith, Beck, Beach B., probabil şi Primal Scream, Eels.
B. O. Cult e citat de douã ori.

Intensitatea emoţionalã.

Gingãşia, arta, coerenţa, P.—la aproape 6 l. (mai—nov.), obiceiul.

Avangardismul care e numai cãutare, fãrã rezultat, pe de o parte (C. Voltaire, C. Frost), şi reţeta, kitsch—ul placid, pe de alta. Avangardismul steril, infructuos, nesatisfãcãtor, experimentalismul sterp, mecanic, formalist, lipsit de suflet, obtuz, nu sunt un merit.

Desãvârşirea muzicalã discretã, calmã, autenticã—Pinback, Truly, Zoppo, Lifter.

Trãirea, simţirea, bucuria, empiricul, deplinãtatea gratitudinii, gustarea. Trecerea pragului.

La 2 ¼ ani.
Unul din albume, însã, nici nu e pentru muzicã—ci numai pentru extravaganţa designului. Suprapunerea celor douã liste de recomandãri e numai parţialã. Sunt doar parţial superpozabile.

Empiricul—dupã Nine …, orice altceva mã dezgusta, mã plictisea, sau, cel puţin, mã dezamãgea, şi îmi displãcea. Juxtapunerea.

Existã destul metal simfonic care nu are legãturã cu metalul gotic, nici cu doom—ul—e heavy cu soprane, metal cu soprane.

În aproape orice experienţã, omul poate sã accentueze monotonia, sau, dimpotrivã, noul, originalitatea. E vorba despre trãire, şi asumarea prezentului—cu defetism, sau cu deschidere.

Identitatea muzicalã.

Prototipurile albumelor analizabile (sau numai descrise pe scurt)—Radiohead, K. Joke, Young Gods—Nirvana—cele zece albume recomandate (de fapt, 9+ 4)—cele şapte albume—mai ales metal (cam 5/ 7); a merge, uneori, şi pe cântece.

Despre albume—ca un Eliade care ar fi ascultat indie şi metal.

Întâietatea substratului, substratul valabil, neerodat, nedeteriorabil—accentul.

Ştafeta muzicalã—nemţii, evreul francez (nord—african), evreul american legendar.

Joi—fumat: 5 ¼--11 ¾ (ultimele cinci ţigãri, cu bere); ieri, mi., fumat 32 de ţigãri.