Moorcock a publicat, împreunã cu Cawthorn, o lucrare despre cele mai bune o sutã de cãrţi fantastice, în ’88, deci cam în vremea în care şi Pringle le publica pe ale lui; acolo, Moorcock a selectat douã din scrierile lui Merritt. E lãudat ca Burroughs, Van Vogt şi Lindsay (patriarhul fanteziei filozofice).

E lipsit de sens sã mimezi reacţiile literare ale altuia, percepţiile şi impresiile; nu aşa se face.

Termenul iluziei.
Dacã regret ceva, e cã nu am ucenicit între ’92—’97, şi

Impresiile caracteristice (autorii de literaturã popularã timpurie& zeelandeza şi japonezul—nuvele).

CONSUMATORUL ŞI PRODUSUL. Consumatorul de slovã aşteaptã sã fie servit, şi e bosumflat dacã nu e servit la standardele comoditãţii şi ale strãdaniei minime. E învãţat sã cearã, sã pretindã.
(Asta e valabil şi pentru reacţionarii patenţi, de felul lui Kurp.)

Arhiepiscopul albanez are dreptate—e vorba de caritate şi fapte, cãrora le corespunde mila.

Existã oameni care nãdãjduiesc cu josnicie, nãdãjduiesc în mod josnic.

‘Jocheii roboţilor’.

Anticipaţia francezã a fost datã peste cap de literatura gernsbackianã şi campbellianã, şi n—a mai gãsit resursele de a continua direcţiile lui Verne, Rosny, Renard, Maurois, Barjavel, Merle—Rosny şi wellsianul Renard neaparţinând liniei lui Verne, genealogiei lui Verne. A se vedea anexa neconvingãtoare a lui Sadoul despre anticipaţia francezã.
Aceastã logicã internã, multiplã, a anticipaţiei franceze a fost destructuratã.

Simbolicul în religie. Mitul, la Jeter, Wojtyla şi Platon.

În religie, trebuie ţinut seama atât de simboluri, de expresia simbolicã, indirectã, cât şi de gradare, de adaptarea la diferitele niveluri de subtilitate. Sunt adresate concomitent grupuri diferite, cu mijloace diferite.

Luni/ marţi—fumat: 2—6 ¾.

Din pierzania, rãtãcirea, singurãtatea şi ratarea mea, mã gândesc adesea la rabinul izraelit.

În oameni gãseşti neputinţã şi puţinãtate. Vremelnicie şi

Shaviro despre Lewis& anostul Myers& Gerke despre Gass& Curval despre ‘Fata automatã’.

Dublul paradox: protestanţii sunt monergişti şi fatalişti—moralişti, dinamici şi întreprinzãtori —neanxioşi; pot fi mohorâţi, însã nu stressaţi, anxioşi, au fost despovãraţi de rãspunderea faptelor, în dublul nume al predestinãrii şi al monergismului, al neimportanţei faptelor. Pe scurt: protestanţii sunt monergişti, moralişti şi neanxioşi (onoare care le revine catolicilor).

Bisericile apostolice au ales sã aibã dreptate în teorie, iar cele protestante—în fapt; cele douã fiind în mod necesar disjunse. Bisericile apostolice au teoria de partea lor—iar cele protestante, realitatea—şi istoria.

‘Iar ca sentiment, o hazna …’ (Treimea ca principiu explicativ universal—minunea patrafirului—lipsa de umor a Lui Iisus—primirea Sf. Spirit, patristica).

Omul e aşa cum aratã, iar cine nu vrea un fizic, nu vrea ceea ce exprimã acel fizic.

Oamenii nu recunosc valoarea, decât pentru a o urâ; lumea normalã e anormalã. Cred cã ‘soluţia’ e nu numai neconfesionalã—ci şi nereligioasã. Religia înseamnã simboluri, şi un lexic simbolic.

Mã intereseazã esenţa artei literare, de aceea sunt neîncrezãtor în încercãrile, ca a lui Gerke, de a discuta esenţa ‘artei în general’, de parcã aşa ceva ar fi posibil; nu e.
Nu cred în monismul estetic, pe care—l întâlnesc şi la Proust, Scruton. Discuţia se pierde în vag şi nediferenţiat.

Heschel, Hopkins, Gillingham despre Psalmi, Buechner, Culpepper despre ‘Marcu’.

Luni—fumat: 8—1 ¼, 1 ¾--4.
Apoi, de la 4 la 5, în aşternut—cu gândul chinului (vârsta posomorâtã), al senzaţiei de clivaj şi de dezacord (impresia fantasmei& disonanţa resimţitã, dezacordul)—neautotr., şi al nerepetãrii. Cei pe care am dreptul sã nu îi mai salut. 4 ½ l. de epurare—de la Crãciun.
Gândul plãcerii. Autodistructivitatea. Paróhul la piaţã. Amintiri despre cele trei cântece. ‘Tristan …’. Defazarea, nepriceperea de la cafenea, înţelegerea defazatã.

Acţiunea e gândire—gândirea nu e numai aceea a omului inactiv.

Îndemnurile de a gãti peşte congelat—sordidul haznalei.

Post e cel care m—a pus atât pe urmele antologiei lui Asimov (pe care o citeazã), cât şi pe urmele lui ‘Tumithak’. Însã interesant scrie mai ales despre cinema, acela de acum un deceniu, cam pe când şi—a întrerupt redactarea ghiveciului.
Eroarea—scrierea greşitã a numelui, greşirea numelui.

De la Post am aflat atât despre antologia lui Asimov (publicatã acum aproape 40 de ani, despre o literaturã care pe atunci avea 35—40 de ani …), cât şi despre Tumithak, personajul al cãrui nume nu l—am greşit luni.

Vitralii în bisericile baptiste.

Gândul binelui.

Binele nu încântã, ci supãrã.

Iar dacã frumuseţea e ceea ce e dorit—de ce simţeam teroare—şi numai teroare, şi strâmtorare, şi discomfort, şi crispare—în prezenţa ei? Unde era frumuseţea, dacã ceea ce simţeam eu era teroare?

Fiinţa nu trebuie gânditã nici ca ceva exterior (consumul), nici ca ceva lãuntric, nici chiar ca ceva relaţional—ci ca ceva dinamic şi organic (virtuţile). Trebuie gânditã ca o funcţionare, în planul funcţional. Fiinţa nu e nici exteriorul, nici numai lãuntrul, ci dinamicul. Omul nu e nici exteriorul, nici lãuntricul, nici relaţionalul—acestea nu sunt decât nişte laturi; omul e dinamica, planul funcţiei, funcţionarea. De aceea, idealul anahoretic e cu totul opus Noului Testament, şi nu—şi are locul în teologia neotestamentarã. Un creştinism demonahizat—aşa cum e protestantismul.

Eu îi citesc pe creştini, ca H de M pe stoici, pe pãgânii antici.

Vitralii în bisericile baptiste—înseamnã asumarea curajoasã a adevãrului, testarea raţionalã, dreptate gândirii. Înseamnã integritatea care pricepe esenţialul. Înseamnã raţiunea conştientã (minoritatea, şi deasemeni asumarea ei, fiind simbolul raţionalitãţii, expresia ei figuratã, şi în acest fel realul şi empiricul sunt figurate, sunt simbolice).

Întotdeauna se înfruntã raţionalitatea şi pornirea, limpezimea şi încrâncenarea, libertatea şi tirania a ceva nerecunoscut, neasumat, neconştientizat—sau incomplet.

Rãul cunoaşte binele, altruismul, virtutea, generozitatea—pentru a simţi numai urã, numai sãlbãticire, numai indignare şi venin. Rãul cunoaşte binele—şi îl urãşte. Îl cunoaşte tocmai pentru a—l urâ.

Binele nu e atât pacea unui lãuntru—cât e pacea unei dinamici, autenticitatea şi pacea unei funcţionãri. De aceea, binele nu e acela al quietismului. Nu e pacea pasivitãţii; o scrie şi Chesterton, când comparã sfinţenia asiaticã şi aceea creştinã. E pacea unei dinamici, o pace a robusteţii. Quietiştii —şi quietismul sub orice formã—vorbesc prea mult despre lãuntru, cautã prea mult interioritatea, într—un mod dezechilibrat şi, cumva, cu toatã moliciunea insidioasã, fanatic. O altfel de pace a venit sã aducã Hristos. Pacea lui e aceea a ‘dezbinãrii asumate’.
Creştinismul nu trebuie prefãcut într—o sectã de contemplativi asiatici. Cãtre asta trage quietismul, cu fãgãduinţele lui, înşelãtoare.
Fiinţa e mai mult decât lãuntrul, nu e circumscrisã de acesta.

De aceea, fug de quietism ca raţionaliştii (deopotrivã atei şi catolici) de Pascal, sau MT de barrèsieni.

Dacã frumuseţea e ceea ce e dorit—atunci de ce nu simţeam decât teroare în prezenţa ei? Amintirea experienţelor rãului şi durerii.

Omul nu e, în întregime, libertate—ci numai o parte din el mai e, o vreme, liber.

Nu existã confirmãri empirice magice, ci numai confirmãri empirice naturale, legitãţi.

‘Mai bine’. Numai prefãcãtorie, numai viclenie, numai ipocrizie. Robia existenţelor fãţarnice.

Mi.—fumat: 5—pânã dupã 8 ¾.

Despre bucuria de a tãcea. Pe Golgota, şi Dumnezeu a învãţat lecţia discreţiei.

Contrastul dintre anomia resimţitã, încercatã, şi Providenţa proclamatã, absurditatea resimţitã a enunţãrii.

Curajul, afirmativitatea, tonusul, şi bucuria care vine din ele, nu au nimic de a face cu previziunile, pesimiste sau optimiste, cu prezicerile; se situeazã în alt plan. Ţin de ceea ce eu numesc funcţionare, sau virtute, bunul mers al fiinţei. Nu e vorba despre asigurarea aprioricã. Nu e vorba despre încurajarea iluzorie, provenitã din asigurare, din certitudinea de vreun fel.

Mi.—11—3 ½--4 ½: în aşternut; de la 5 ½--fumat.

Somatã sã—şi bage minţile în cap.

Am aflat prea târziu cã ar fi putut sã fie bine.

Realitatea chiar e cenuşie, ternã, şi nu prea îmbucurãtoare, pentru cei care nu vor sã se mintã.

Pentru cã am ales sã mã mint, sã fantazez, sã fabulez.

Francezii discutã voga romanelor de gen labirintice, alambicate, cu intrigã complexã—tapiserii; ‘Morgan’ analiza, şi el, un roman al lui Pynchon. Romane—junglã, tropicale, nu gazon, nu temperate. Sunt, de fapt, douã elemente—digresiunile şi labirinticul intrigii.

Nemţenii—2 x Clarke, Smith, Jeury, Moorcock, ‘Prizzi’, ‘Djinn’.
Burroughs, antologii.
Curval, Rosny.

Mi., fumat pânã la 11 (32 de ţigãri—12, pânã la 9 dim.; 20, pânã la 11).

Rãutatea şi cruzimea arãtate sunt mãsura josniciei, a cãderii, şi a conştiinţei decãderii. Omul e pe atât de crud, pe cât e de josnic şi decãzut—calomnia, etc..

Ortega (evreul argentinian vs. CN, evreul canadez, EMC)& Berdiaev (ortodoxul Hart vs. GM, CN)& SK (CN, ’97).

A nu lua toanele drept intuiţii.

Evreul argentinian şi nemţii (Schopenhauer, schopenhauerienii, Mauthner, Meinong)—originalitatea.
Standardul filozofic al evreului argentinian.
Evreul argentinian—despre Ortega, Schopenhauer, Mauthner, însã şi Hume şi Berkeley, alţi englezi. Anglofilia.
Lucrãri—Kojève, Bachelard, Boutang.
Francezii. Ed..

Interpretarea filozoficã obiectivã nu e de cãutat la Kojève, Heidegger, Noica—aceea e ‘filozofie în dialog’, propunerea unei alte filozofii.

K. Bush, Byrne, Eno, Amos, Chopin, evreul canadez, vecinul alertat.

Cognitiv, antipatia, aversiunea nu sunt la fel de valabile ca simpatia—închid, blocheazã, nu deschid.

Heidegger nu îl aprecia pe Simmel; însã îi aprecia, oare, pe Bergson, Blondel, Teilhard, sau pe modernişti? Probabil, cu atât mai puţin.

Joi—fumat pânã dupã 1 ¼. (17 ţigãri: 8 ¾--dupã 1 ¼).
Am fumat vreme de doi ani—cheltuind o avere. Mi—am fumat tinereţea.

‘Abia schiţat, numai sugerat’.
Era referitor la tehnica literarã folositã, nu la vreun eşec—aluzia, ceva abia schiţat, numai sugerat. Aceasta e arta literarã, mãiestria autorului ‘Instrumentalitãţii’. Era vorba nu de vreun neajuns—ci de recurgerea la semiton, la gradarea savantã. Vroia sã spunã cã sunt abia schiţate, nu abstracte.

Sb. dim., citit: 5 ¼--7.

La cinci zile (în a patra zi)& nici mãcar o zi.

Delãsarea. Dim. de joi—cola. Dim. de ieri—ouã şi pâine.