Tabelul

Tabelul





Atitudinea marilor cititori e una inteligent şi decis empiricã; o sã vedem în ce fel. Criteriul e absoluta sinceritate faţã de experienţã. Cine nu are francheţea experienţei şi limpezimea înţelegerii, eşueazã. Se poate învãţa de la marii cititori, de la aceia cu adevãrat experimentaţi şi care au deprinderea lecturii. Mã gândesc câteodatã la Gracq, care, dupã—amiezele, se plimba pe malul Loarei, mânca puţin, apoi citea câteva pagini de Stendhal. Pentru acest cititor, cãrţile care îl interesau contau mai mult decât autorii lor; autorii, avea el sã o spunã, sunt, pânã la urmã, o abstracţie, un întreg ideal, neîntrunit în actul lecturii—cu excepţia romancierilor, puţini, care ajung sã se identifice cu o singurã carte—ca reformatorii din sc. XX ai romanului.
Plimbarea şi cãlãtoria. La Gracq, geografia e reprezentarea savantã şi competentã a unor deprinderi şi bucurii personale—plimbarea, când era vorba despre malul Loarei, de strãzile oraşului, de oraşul sãu, de Franţa—şi cãlãtoria, când e vorba de ţãri, de Europa şi de lume. Proza lui geograficã ţine de poezie, de poem—nu de sãlcia pedagogie. Stilul şi peisajul—în ambele, Gracq gusta, aprecia substanţa inefabilã. Lui Gracq îi plãceau sporturile, plimbarea, cãlãtoria—existenţa deschisã, robustã şi dinamicã. Nu ştiu dacã ‘Herne’ nu l—au înscris ca pe unul dintre ciclişti, dintre cãlãtorii pe bicicletã. Gracq avea aceastã tonicitate. În sporturi, importantã e nu performanţa, ci strãdania—asta o înţeleg mai toţi cei care reuşesc sã se bucure de sporturi. Îmi amintesc cã lui Gracq îi plãcea sã se plimbe—pe malul Loarei, pe strãzile oraşului sãu, prin Franţa şi prin Europa, prin lume. Latura aceasta a existenţei lui de celibatar şi de solitar e ilustratã şi literar. A dat o prestigioasã prozã a plimbãrilor. Se plimba şi cãlãtorea; gusta mobilitatea, îi plãceau sporturile, se plimba în oraş şi prin Franţa—cãlãtorea în Europa şi în lume.
Ca şi Nabokov, ca şi Gracq, ca şi Paleologu, ca şi Stevenson, Lang sau Quiller, ca Orwell, sunt un cititor care ‘merge pe cãrţi’—nu pe autori; cred în primatul izbânzii individuale, al cãrţii nespus de reuşite. Am fãcut o listã de cãrţi care pot sã fie recitite oricât, aşa cum îl citea Gracq pe Stendhal, cu nesaţ şi fãrã a osteni, fãrã rãgaz, în dupã—amiezele în care se plimba pe malul Loarei şi gusta ceva, şi care simbolizeazã mai mult decât cuprinde efectiv—multe alte cãrţi, la fel de semnificative. Aşadar, tabelul semnificã şi vastitatea literaturii eligibile. Dealtfel, nici nu cuprinde poezia, eseistica, teologia, patristica—şi numai câte un dramaturg şi un filozof. Ea mai vrea sã sugereze şi cã restul vieţii abia dacã mi—ar ajunge sã citesc fiecare din aceste scrieri de 20 de ori—mai puţin decât citise Taine romanele lui Stendhal. Un stendhalian l—a abolit şi negat pe celãlalt—Chartier, pe Taine. Viaţa e scurtã, raportatã la vastitatea recitibilului. Unele scrieri alese de mine sunt, ce—i drept, ceva mai scurte; altele, însã, sunt în mai multe vols.. De unii autori, se puteau alege mai multe scrieri. Gracq mai ştia şi scrieri odihnitoare, scrieri care odihnesc mintea—ca nuvela lui Nerval sau un scurt roman de Tolstoi, la care recurgea din când în când.
Gracq, Stevenson ştiau cã se pot alege şi câte mai multe romane ale unui scriitor—Gracq alegea patru romane ale lui Balzac, iar Stevenson, mai multe romane ale lui Scott.
Lista mea e mai degrabã anglofilã, ca tendinţã.
Ce importanţã are cã Updike a scris şi cãrţi proaste, de vreme ce şi Balzac a scris şi atâtea lucruri proaste? Calofilia flaubertianã nu e singura conduitã. Chiar şi Dna. Eliot are câteva lucruri discutabile, sau nu la nivelul a ceea ce a scris ea mai bun. A. alegea numai puţine lucruri de Dna. Sand. Un romancier de anvergurã scrie când mai bine, când mai prost—trierea, alegerea e necesarã. Se face nemãsurat de mult caz de câteva cãrţi mai proaste, zice—se, ale lui Updike; ce importanţã pot ele sã aibã? Sunt pleavã, zgurã. Se autoexclud. Nu trebuie fãcut atâta caz de ele. Odatã evaluate, pot sã şi fie omise. Aceasta e atitudinea empiricã de bun simţ. Pleava se anuleazã de la sine. Chixurile nici nu existã.
Paleologu a scris despre autorii inegali—Eliade şi Camil P..
Marii romancieri se întâmplã sã scrie şi romane nereuşite. Tolstoi n—a scris niciodatã vreun roman prost. Pe de altã parte, a scris şi puţine romane. Alţii, poate la fel de mari, au scris, pe rând, din cauze diferite, şi lucruri bune, şi lucruri proaste. Nu trebuie zãbovit cu gândul asupra acelora din urmã.
Aşa cum îşi oferea Gracq, zilnic, paginile lui Stendhal—fãrã a le banaliza.
46.