Rodul trupului

Rodul trupului





Rar se întâmplã ca nişte scrieri sã îţi aducã bucuria pe care mi—a adus—o mie Lecţionarul acestei duminici (ultima din febr.): Isaia, Sf. Pavel despre nejudecare şi îngãduinţã, şi ‘Evanghelia Providenţei’, Iisus vestitor al purtãrii de grijã a Lui Dumnezeu pentru oameni—vestire extraordinar completatã tocmai de scurtul fragment de la Isaia. Lecţionarul din aceastã dum. începe cu câteva versete din Isaia, cuvinte de îmbãrbãtare, unde se spune cã Dumnezeu iubeşte omul mai mult decât iubeşte femeia rodul trupului ei [1]; în acest fel, avem o altã analogie sugestivã pentru relaţia omului cu Dumnezeu. Relaţia femeii cu copilul ei e abia o imagine, imperfectã, a legãturii dintre Dumnezeu şi om—afirmaţie puternicã. Acest Dumnezeu purtãtor de grijã este, se spune la Isaia, un Dumnezeu matern, un Dumnezeu care iubeşte asemeni unei mame.
Cuvintele fãgãduinţei, sau ale mângâierii şi încurajãrii de la Isaia se înrudesc cu cuvintele adresate de Elisabeta Deiparei: la Isaia se spune cã Dumnezeu iubeşte omul aşa cum iubeşte femeia rodul trupului ei—ba chiar şi mai mult; iar Elisabeta îi vorbeşte Deiparei despre rodul trupului acestuia. Dumnezeu îl naşte pe om; femeia îl naşte pe Dumnezeu—aşa cum Angelus Silesius avea sã spunã cã Dumnezeu se naşte în om, în inima omului, omul Îl naşte pe Dumnezeu, fãcându—i loc, prin strãdanie, în inima sa. Relaţia aceasta geneticã e una circularã: omul e nãscut de Dumnezeu, Dumnezeu e nãscut în om. O naştere o completeazã pe cealaltã—aşa cum chipului îi corespunde asemãnarea. Relaţia dintre Dumnezeu şi om, se spune la Isaia, e mai strânsã şi mai afectuoasã şi mai nemijlocitã decât aceea dintre femeie şi rodul trupului ei. Acolo unde cea de—a doua se mai destramã, întâia nu se destramã niciodatã. Omul Îi e mai drag Lui Dumnezeu, decât îi e femeii, rodul trupului ei. Iatã în ce fel e legat omul de Dumnezeu: mai strâns decât copilul de femeie. Acest verset aratã totodatã îngustimea concluziilor despre ‘imaginea patriarhalã’ a Lui Dumnezeu în VT: cãci iatã—L pe Dumnezeu comparat cu o mamã, şi cu mai mult decât o mamã.
La Isaia, se spune cã iubirea maternã, necondiţionatã, e de—abia o imagine a iubirii de oameni a Lui Dumnezeu. Omul Îi e mai drag Lui Dumnezeu, decât i—ar fi, unei femei, rodul trupului ei. Aceste afirmaţii de la Isaia sunt împerecheate cu ‘Evanghelia Providenţei’, în care Iisus vorbeşte despre grija Lui Dumnezeu pentru oameni. Cele douã scrieri (Isaia şi Evanghelia) se ilumineazã una pe cealaltã.
La acest suav, gingaş verset al lui Isaia sã se refere proponenţii postmoderni ai unui Dumnezeu feminin! Iar Angelus Silezius scria cã Iisus trebuie sã se nascã în inima omului (altfel, e pierderea lui ‘pe vecie’); Iisus Hristos, om şi Dumnezeu, e rod nu numai al inimii, ci şi, în cuvintele Elisabetei, al chiar trupului Deiparei.


NOTE:

[1] Lecţionarul mai cuprinde şi povãţuirile Sf. Pavel despre nejudecare, despre îngãduinţã—ca şi Evanghelia Providenţei, în care Iisus aratã cã Providenţa completeazã ordinea naturalã, legitãţile fireşti, şi e la fel de sigurã ca şi acestea-ba chiar, de fapt, nespus mai sigurã, urmând o gradare a purtãrii dumnezeieşti de grijã. (Vicarul a predicat despre Providenţã, spunând cã lucrarea Providenţei se face prin ceilalţi, cã ceilalţi sunt uneltele Providenţei.)
Afirmând cã existã o purtare de grijã a Lui Dumnezeu, Iisus aratã cã Dumnezeu nu numai din existenţele oamenilor şi împrejurãrile acestora nu e retras—însã nici din legitãţile naturii, pe care continuã sã le guverneze direct, fãrã a le încredinţa vreunei mecanicitãţi oarbe, inerţiale.
Aşadar, la Iisus e vorba numai despre supranatural, despre ordinea supranaturalã; însã o distincţie tot se poate schiţa—se sugereazã cã purtarea de grijã a Lui Dumnezeu faţã de oameni e de alt fel decât aceea faţã de restul fiinţelor vii—pãsãri sau flori ale câmpului. S—ar putea înţelege, din aceasta, cã, pe când prima e încredinţatã unor legitãţi fireşti, a doua reprezintã intervenţia directã a Lui Dumnezeu în favoarea creaturilor Sale raţionale. Într—un anume fel, Providenţa e supraordonatã purtãrii de grijã ‘generice’ cu care Dumnezeu protejeazã restul fãpturilor vii.