Romane care rezistã la 50 de citiri

Romane care rezistã la 50 de citiri






Care sunt acele cãrţi din care se pot citi zilnic câteva pag., aşa cum putea sã aleagã Gracq din ‘Mãnãstirea din Parma’? Cãrţi care însufleţesc mintea, care dezmorţesc şi învioreazã. Existã cãrţi, nu puţine, care dau o bucurie îndestulãtoare. Ele sunt şansa unei vieţi de cititor, pentru cine vrea sã fie sincer—şi nemediocru—în admiraţia lui. Benn, Gracq aveau astfel de cãrţi—pe care le citeau mereu, cu nesaţ. Recitirea e instructivã—cu privire la sine, la viaţã, la experienţã, la literaturã. O carte recomandatã cu însufleţire—ca recititã cu nesaţ—ar trebui sã intereseze. Existã nişte cãrţi apte, pentru încântarea, bucuria, însufleţirea şi înariparea pe care le produc, sã însoţeascã înaintarea prin viaţã a unui cititor. Capodoperele literaturii sunt un peisaj de piscuri singuratice: patru romane ale lui Balzac, câte unul de Stendhal, Fogazzaro, Jacobsen, Meredith, Stevenson, F. M. Ford, douã romane şi un roman scurt ale lui Tolstoi, scrierile lui Gracq, cãrţi de Tournier, Waugh, Dna. Eliot, Kipling, Dna. Sand, Joyce, Musil, Flaubert [mãcar un roman—VN, JG, AP; A.—nuvelele—scrisorile], Gogol, iar ca divertismente—Dumas, Reade, Féval; existã şi câteva cãrţi de nuvele, de poezie, eseisticã (Ralea, Eliade), dramaturgia lui Claudel, cãrţile lui Bonhoeffer, Barth, Teilhard şi Blondel, cristologia lui Kasper.
Aceste cãrţi ar putea sã fie citite oricum—şi anual (ar furniza, lunar, câte un eseu—cu impresii la recitire), şi drept ‘cele câteva pag.’—Loara, şi de câteva ori la rând, etc.. Ar putea sã existe şi fluctuaţii ale bucuriei.
Se ignorã faptul cã unii mistici, unii neptici (Marcu, Varsanufie, Dorotei, Maxim, Isaac, Ioan Sinaitul) pot fi citiţi aşa cum îi citea Montherlant pe filozofii antici, aşa cum îl citesc unii pe Montaigne —pentru înţelepciune. Existã o literaturã asceticã demnã sã rivalizeze cu filozofii antici—pe care, de fapt, îi întrece. Şi nu cred cã ar fi mai mare demnitatea de a fi stoic, decât aceea de a fi creştin—sau monah, sau sihastru. Filozofia stoicilor mi se pare mãrginitã, şi pe potriva egoismului. Unii mistici creştini sunt mai interesanţi decât stoicii antici şi Montaigne.
Tentantã nu e recitirea anualã, ci alegerea ‘celor câteva pag.’. Bataille, Constantin, Chartier, Mateiu C., Proust alegeau şi alte scrieri ale lui Balzac—nu e vorba numai despre cele patru romane ‘ale lui’ Gracq. Unii vãd în Balzac pe maestrul lapidaritãţii, al conciziei.
A existat cineva care îl recitea anual pe Shakespeare. Am auzit şi despre un francez care citise de câteva zeci de ori fiecare dintre cele douã romane ale lui Beyle—însã cred cã pentru ‘a le înţelege secretul’, nu din plãcere.
În general, existã beyliştii—şi existã Taine, Chartier, Gracq şi Pamuk.
Existã şi autori de la care preţuim fiecare rând: Gracq, Bloy, Schopenhauer.
Taine, Chartier şi Gracq admirau acelaşi tandem: Balzac şi Beyle, însã fiecare din ei l—a negat pe celãlalt.

Existã şi scrieri astringente şi anhedonice.
Ecranizãri.
MP. MC. Barbu. Sc. XVIII.
Beyle—‘Mãnãstirea …’—şi alte patru romane, ‘Roşu şi negru’, ‘Leuwen’, ‘Armance’ şi ‘Lamiel’. Romane schiţate, de—abia conturate sau întreprinse. Romanele reprezintã, de fapt, numai o fazã a scrisului lui Beyle.

E nevoie de atenţie la rãspunsul afectiv—şi de conştientizarea lui.
‘Epiderma’, impresia şi efectul afectiv, rezultatul afectiv.