Intuiţiile generatoare ale unei teologii
Ceea ce conteazã într—adevãr sunt intuiţiile generatoare ale unei teologii, aceasta e ceea ce rezistã la autori ca Sf. Marcu Eugenicul, Sf. Grigore al Tesalonicului, Pãr. Stãniloae, Uspensky, Krivoşein, Larchet sau Vlachos (cu toţii, polemişti anti—latini acerbi), polemica se spulberã, trece, e condiţionatã istoric, depinde de prejudecãţi, toane şi limitãri; rezistã numai acel nucleu de pozitivitate şi de caritate, intenţia organicã, direcţia, nu zgura ciorovãielilor. Existã şi pleava—care e neimportantã, e secundarã. Conteazã numai ca intuiţiile generatoare sã fi fost corecte, juste—ca la Sf. Marcu Eugenicul şi la Stãniloae. Latura de altercaţii e secundarã. Aşa îl apreciau catolicii pe Barth—aşa îl apreciazã puţinii tomişti protestanţi, sau necatolici, pe Sf. Toma. Latura vodevilescã sau confesionalã—sau chiar confesionalistã —e superfluã.
În teologii, rezistã numai intenţia afirmativã nediminuatã, nu aceea confesionalistã. Cu alte cuvinte, numai prin asta rezistã o teologie—ca gest teologic, ca afirmativitate, ca intuiţii generatoare, ca pozitivitate.
Mie mi se pare cã ortodoxia, sau creştinismul rãsãritean, ocroteşte fiinţa—sau nãzuieşte eficient sã ocroteascã fiinţa, e o religie matricialã; probabil cã aceasta a fost şi intuiţia lui R. Noica. În acest sens, creştinismul apusenilor e mai neconvingãtor—oricât aş simpatiza cu revendicarea protestantã. Asta cred cã îl menţine şi pe patrologul Gilbert în fluxul vieţii ortodoxe. Ortodoxia situeazã mai presus grija pentru fiinţã. Are o culturã a fiinţei.
Abia în acest sens, e irelevant cã, în chestiunile litigioase, zeloţii s—au înşelat, iar ‘ceilalţi’ au avut dreptate. Nu prea conteazã.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu