Cronologia raţionatã a romanelor Dnei. George Eliot

Cronologia raţionatã a romanelor Dnei. George Eliot





Zilele acestea, la începutul penultimei sãptãmâni din martie, am citit câte ceva despre George Eliot şi George Sand (ca urmare a unor aprecieri despre ‘Indiana’, şi a unei remarci a lui ‘Morgan’). În cititori ca Whitman şi Chartier, Dna. Sand suscita pasiuni literare. Literar, ea îi convinsese pe Flaubert şi Balzac (crezusem cã legãtura ei cu Flaubert a fost numai una personalã, socialã, însã aflu cã, se pare, admiraţia flaubertianã privea şi scrierile Dnei. Sand); dealtfel, a plãcut ca persoanã, ca emblemã şi personaj public semnificativ, şi ca scriitoare—romancierã şi prozatoare. Pe când Dna. Sand e, ca şi Balzac şi James, unul dintre romancierii care au scris mult, Dna. Eliot a scris numai câteva romane. ‘Bede’ e întâiul roman, ‘Deronda’ e ultimul. Apreciatã ca romancierã şi de cãtre Ep. Sigrist, Dna. Eliot s—a ilustrat şi prin literaturã indigestã (eseistica progresistã, traducerile din criticii hegelieni ai religiei, poezia). Existenţa ei a fost dubioasã ca şi aceea a Dnei. Sand—însã fãrã farmecul acesteia, fãrã farmecul Dnei. Sand, ca şi fãrã scânteierea vieţii franţuzoaicei. Romanciere feministe şi progresiste, cu pseudonime masculine, ambele au dus vieţi detestabile. Altfel, englezoaica era realistã, mai greoaie şi insipidã. Lui James îi repugna fizicul ei. ‘Filozofia’ ei era de o mãrginire intolerabilã. Ceea ce fusese elevat la hegelienii nemţi pe care îi traducea, devine bont şi nesãrat la aceastã contemporanã a lui Spencer.
Dacã de la Dna. Sand rãmâne mai ales un tandem romanesc, de la Dna. Eliot rãmâne deasemeni o capodoperã impozantã—însã şi alte 2—4 romane (se poate, cred, discuta despre ‘Marner’ şi ‘Holt’). ‘Romola’ e poate cel mai dispreţuit—şi e chiar cartea de mijloc a carierei ei de romancierã. Sub ‘Bede’ şi ‘Marner’, cãrora le succede, şi înainte de capodoperã—care depãşeşte şi survoleazã orice. Unii cititori considerã exotismul acela ca neavenit.